Treceți la conținutul principal

Condimente pentru pizza: 8 idei delicioase

Pizza se naște ca o mâncare  din popor din cauza simplității materiilor prime folosite atât pentru a face aluatul, cat si pentru a combina condimentele care poate satisface si atrage chiar și regii. De-a lungul timpului, această mâncare a fost adesea văzută ca o mâncare aproape improvizată, plasată în fundal în comparație cu alte feluri de mâncare fină de gastronomie națională; acum însă pizza  poartă  haine noi, se potrivește chiar printre preferintele gurmanzilor.

Pizza este perfectă atunci când este îmbogățită de condimente simple, dar este, de asemenea, capabilă să uimească ca un vehicul versatil de excelență gastronomică. Există, totuși, unele toppinguri  care sunt adevărate pietre de temelie, clasice, atemporale sau un mariaj al gusturilor.

Pizza Margherita
Pentru o Pizza Margherita autentică - roșii decojite, ulei de măsline extra virgin, mozzarela din lapte de vacă numită fiordilatte, busuioc: sunt ABC-ul  pentru o margherita de calitate. Regina pizzelor își găsește punctul forte în simplitatea și autenticitatea ingredientelor.

Pizza Rossa cu Mozzarella de Bivolita
Rossa cu mozzarella de bivoliță. Printre variantele de pizza rossa pe baza de rosii, una dintre cele mai de succes este cea cu mozzarella de bivoliță, tocata riguros pe un blat crud, aflat chiar in afara cuptorului, cu o cana de ulei de masline extra virgin combinata cu o mana de frunze de busuioc. Simplu, dar eficient.

Flori de dovleac, hamsii, fiordilatte. Această pizza albă cu flori de dovleac este una dintre cele mai populare combinații: anchois  de calitate și  fiordilatte face ca această pizza să fie clasică în tradiție.

Pizza Flori de Dovleac
Pizza cu cartofi. Cartofii au fost întotdeauna o bună combinație pe lângă o varietate largă de brânzeturi sau preparate reci. Tăiați în felii subțiri și puși la copt sau zdrobite pe aluat înainte de a intra la cuptor, cartofii sunt printre cele mai versatile legume pe care le puteți găsi ca un pansament pentru o pizza. Folosite, de asemenea, singure sau combinate cu o mozzarella bună își revendică cu siguranță un loc printre gusturile alese.

Pizza cu Gorgonzola
Gorgonzola și brânză albastră. Pe o blat alb, cu un voal de mozzarella, brânzeturile albastre cu gorgonzola în prim plan reușesc să cucerească și palatele mușcătură după mușcătură. Combinate cu ceapa sau cu reducție de vin sau otet balsamic, fac din această pizza o experiență senzorială reală.

Pizza Marinara. Ca și margherita acestă pizza necesită foarte puține materii prime excepționale pentru a putea uimi. Întotdeauna, acest tip de pizza este acoperit cu o rosii de calitate, pusă generos la copt cu usturoi tăiat în bucați și o rundă de ulei de măsline extra virgin. Este completată cu o mână de oregano proaspăt și alte uleiuri de măsline extra virgine. O marinara bine făcută este cartea de vizită a unei pizzerii. Varianta cea mai populară este cu anchois.
Pizza Marinara

Pizza Diavola. Acest tip de pizza are variații de gust în diferite regiuni. Caracteristica principală este gustul picant, dat de ardeiul iute cu aromă puternică combinat cu carne. Cele două variante principale sunt de Sardinia (cu adaos de brânză pecorino, cârnați uscați și ardei iute) și calabrezul clasic, care include condimente picante sau salam picant de porc numit nduja, împreună cu măsline, toate gătite strict pe o bază roșie.
Pizza Diavola - Picanta

Pizza cu somon. Pizza cu pește nu este ușor de făcut chiar și pentru riscul de ardere sau uscare a materiilor prime delicate pe aluat; somonul însă se comportă foarte bine în combinație cu pizza, dar trebuie să fie scos din cuptor foarte repede. O bună alternativă este să îl adăugați sub stratul de brânză pentru a proteja  somonul în timpul gătitului. Blatul acestei pizza este alb cu fiordilatte amestecat cu o brânză proaspătă ușor acidă: un exemplu bun este dat de iaurt, care poate fi folosit în doze mici împreună cu o mozzarella simplă.
Pizza cu somon

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În  fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame. Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală. Pentru mine, gătitul

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca

Ketchup-ul, sosul favorit al lui Jane Austen

“Îl avem cu toţii pe masă. O pastă roşie, mai degrabă lichidă, închisă într-un recipient din plastic. Nu ne-am putea închipui că, iniţial, ketchup-ul nu a avut nicio legătură cu pătlăgelele roşii, principalul ingredient, şi nici cu Italia, patria pastelor... Ketchup-ul, susţin istoricii, vine de la cuvântul chinezesc „koe-chiap” sau „ke-tsiap”, care se traduce prin saramură de peşte sau peşte fermentat. La origine, sosul semăna mai mult cu cel de soia pe care îl cunoaştem astăzi sau cu sosul Worcestershire, bazat pe saramura de peşte, ierburi şi condimente…” Continuarea articolului, aici: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ketchup-ul-sosul-favorit-al-lui-jane-austen