Treceți la conținutul principal

Pizza românească

Pizza nu este un preparat specific românesc, dar în ultimii ani a devenit foarte îndrăgit de români. Este un fel de mâncare săţios, gustos şi care se prepară rapid. Probabil italienii nu ar fi încântaţi de această idee, însă, între patru ochi, vă spun că pizza poate fi adaptată oricăror gusturi. Există pizza cu ananas, pizza cu cartofi pai, chiar şi pizza cu topping dulce. De ce nu ar exista şi o pizza românească?

Indiferent de ingredientele pe care le alegeţi, o pizza poate fi ratată din cauza unul blat nereuşit. E adevărat că fiecare pizzer îşi adaptează propria reţetă de blat, dar iată o variantă posibilă.

Într-un bol mare turnaţi 300 mililitri de apă rece, în care dizolvaţi un plic de drojdie uscată. Puteţi folosi şi drojdie proaspătă (1 cubuleţ). Adăugaţi 50 ml apă călduţă, o jumătate de linguriţă de sare, o linguriţă de zahăr şi puţin ulei de măsline de calitate. Omogenizaţi amestecul şi adăugaţi 600 grame de făină albă cernută, în ploaie. Aluatul se frământă până când devine elastic şi se dezlipeşte de pereţii bolului. Acoperiţi-l cu un prosop curat şi lăsaţi-l la căldură timp de o oră, să dospească. Apoi pudraţi blatul din lemn cu făină şi mai frământaţi puţin aluatul. Întindeţi-l cu sucitorul şi aşezaţi-l pe o foaie de copt. Daţi drumul la cuptor şi încălziţi bine tava în care urmează să puneţi blatul. Aşezaţi blatul, cu tot cu foaia de copt, pe tavă şi ungeţi-l cu pastă de roşii preparată în casă. Puteţi adăuga felii de cârnaţi, felii de slănină sau bacon, telemea, ceapă roşie. Deasupra radeţi caş proaspăt. Ţineţi preparatul la cuptor, la foc puternic, nu mai mult de 10 minute.

Această variantă de pizza are avantajul că poate fi preparată cu ingrediente pe care le avem în gospodărie. În plus, gustul mozzarellei nu este cu nimic mai presus de cel al caşului românesc, iar la căldură se comportă la fel. Dacă vă plac gusturile româneşti, acest fel de pizza s-ar putea să fie pe gustul dumneavoastră. Dacă, însă, nu vă plac experimentele şi preferaţi o pizza clasică, renunţaţi la caş şi la cârnaţi şi optaţi pentru mozzarella şi busuioc. Veţi avea o pizza italiană autentică. E strict decizia dumneavoastră. În lumea bucătarilor există o grămadă de reguli dar, la urma urmei, orice regulă e făcută pentru a fi încălcată. Iar gusturile şi aromele specifice anumitor zone s-au amestecat de-a lungul timpului şi continuă să se amestece, cu atât mai mult cu cât în ziua de azi şi oamenii, şi informaţiile circulă nestingherite prin lume.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În  fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame. Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală. Pentru mine, gătitul

Ketchup-ul, sosul favorit al lui Jane Austen

“Îl avem cu toţii pe masă. O pastă roşie, mai degrabă lichidă, închisă într-un recipient din plastic. Nu ne-am putea închipui că, iniţial, ketchup-ul nu a avut nicio legătură cu pătlăgelele roşii, principalul ingredient, şi nici cu Italia, patria pastelor... Ketchup-ul, susţin istoricii, vine de la cuvântul chinezesc „koe-chiap” sau „ke-tsiap”, care se traduce prin saramură de peşte sau peşte fermentat. La origine, sosul semăna mai mult cu cel de soia pe care îl cunoaştem astăzi sau cu sosul Worcestershire, bazat pe saramura de peşte, ierburi şi condimente…” Continuarea articolului, aici: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ketchup-ul-sosul-favorit-al-lui-jane-austen  

Ce înseamnă, pentru tine, “cea mai bună pizza”?

Poate că e cea cu multă brânză, care să se întindă delicios atunci când desprinzi felia de pe farfurie, sau cea cu extra ciuperci şi şuncă tăiată în felii aproape transparente. Poate că e cea cu blat subţire şi crocant, care de abia susţine greutatea ingredientelor de deasupra, sau cea cu blat pufos, în care te afunzi atunci când muşti. Poate că e cea cu peperoni, după care îţi ia foc gura, într-o explozie de arome, sau cea cu sos dulce, ca în copilărie. Sau poate că cea mai bună pizza nu e cea cu cele mai potrivite ingrediente. Poate că gustul nu depinde numai de grosimea blatului sau de ketchup-ul pe care îl foloseşti, ci de locul unde te bucuri de mâncare. Poate preferi să mănânci pizza într-un restaurant fără fiţe, cu preţuri rezonabile şi unde încap la masă toţi prietenii tăi. Sau acasă, în pat, alături de iubita ta, în timp ce vă uitaţi la un film de dragoste şi ea te ţine de mână. Poate îţi place momentul acela când te hotărăşti să nu guşti doar o felie, ci să mănâ