Treceți la conținutul principal

Pizza românească

Pizza nu este un preparat specific românesc, dar în ultimii ani a devenit foarte îndrăgit de români. Este un fel de mâncare săţios, gustos şi care se prepară rapid. Probabil italienii nu ar fi încântaţi de această idee, însă, între patru ochi, vă spun că pizza poate fi adaptată oricăror gusturi. Există pizza cu ananas, pizza cu cartofi pai, chiar şi pizza cu topping dulce. De ce nu ar exista şi o pizza românească?

Indiferent de ingredientele pe care le alegeţi, o pizza poate fi ratată din cauza unul blat nereuşit. E adevărat că fiecare pizzer îşi adaptează propria reţetă de blat, dar iată o variantă posibilă.

Într-un bol mare turnaţi 300 mililitri de apă rece, în care dizolvaţi un plic de drojdie uscată. Puteţi folosi şi drojdie proaspătă (1 cubuleţ). Adăugaţi 50 ml apă călduţă, o jumătate de linguriţă de sare, o linguriţă de zahăr şi puţin ulei de măsline de calitate. Omogenizaţi amestecul şi adăugaţi 600 grame de făină albă cernută, în ploaie. Aluatul se frământă până când devine elastic şi se dezlipeşte de pereţii bolului. Acoperiţi-l cu un prosop curat şi lăsaţi-l la căldură timp de o oră, să dospească. Apoi pudraţi blatul din lemn cu făină şi mai frământaţi puţin aluatul. Întindeţi-l cu sucitorul şi aşezaţi-l pe o foaie de copt. Daţi drumul la cuptor şi încălziţi bine tava în care urmează să puneţi blatul. Aşezaţi blatul, cu tot cu foaia de copt, pe tavă şi ungeţi-l cu pastă de roşii preparată în casă. Puteţi adăuga felii de cârnaţi, felii de slănină sau bacon, telemea, ceapă roşie. Deasupra radeţi caş proaspăt. Ţineţi preparatul la cuptor, la foc puternic, nu mai mult de 10 minute.

Această variantă de pizza are avantajul că poate fi preparată cu ingrediente pe care le avem în gospodărie. În plus, gustul mozzarellei nu este cu nimic mai presus de cel al caşului românesc, iar la căldură se comportă la fel. Dacă vă plac gusturile româneşti, acest fel de pizza s-ar putea să fie pe gustul dumneavoastră. Dacă, însă, nu vă plac experimentele şi preferaţi o pizza clasică, renunţaţi la caş şi la cârnaţi şi optaţi pentru mozzarella şi busuioc. Veţi avea o pizza italiană autentică. E strict decizia dumneavoastră. În lumea bucătarilor există o grămadă de reguli dar, la urma urmei, orice regulă e făcută pentru a fi încălcată. Iar gusturile şi aromele specifice anumitor zone s-au amestecat de-a lungul timpului şi continuă să se amestece, cu atât mai mult cu cât în ziua de azi şi oamenii, şi informaţiile circulă nestingherite prin lume.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pauza de pizza

Când am fost în Franța, cel mai tare m-a impresionat religiozitatea cu care se respectă siesta. Între orele 12 și 14, toată lumea este în pauză de masă. Practic, o țară întreagă este paralizată timp de două ore. În afară de restaurante și magazine, totul este închis: oamenii trebuie să mănânce și să se odihnească. În România, un astfel de obicei lipsește cu desăvârșire. Dar, cum tot oameni suntem și noi, trebuie să mâncăm în intervalul celor opt ore, cât se presupune că stăm la serviciu. Așa că furăm niște timp din program și, mai pe față, mai pe ascuns, ciugulim câte ceva. Că e vorba de un sandvici sau de o masă copioasă, asta depinde de la caz la caz, în funcție de buget, de pofta de mâncare, de tupeu și, nu în ultimul rând, de șefi. Dacă vrei să mănânci bine și să-ți oferi o jumătate de oră de bucurie, este foarte probabil că vei comanda  o pizza. Ea are avantajul că este concomitent un aliment simplu și bogat, cu un buchet de arome care îți dă senzația mâncării bine gătite, și ca

Pizza de sărbătoare

Se apropie sărbătorile şi, ca de obicei, mâncarea va fi prea multă. După Crăciun, ne vor rămâne o mulţime de resturi, pe care e păcat să le aruncăm, pentru că am dat o grămadă de bani pe mâncare şi, să nu uităm, pe lumea asta există milioane de oameni care   nu au ce mînca. La un moment dat obişnuiam să mă uit la emisiunile culinare de la TV. Sunt o gurmandă, dar nu şi o gospodină, aşa că de obicei nu aplicam ceea ce vedeam. Dar îmi făcea plăcere să privesc nişte bucătari buni, care lucrau cu plăcere şi care făceau minuni în bucătărie . Aşa am aflat, cu mare surprindere, că printre bucătarii străini există un adevărat cult al folosirii resturilor de mâncare. Sunt o mulţime de reţete bazate pe utilizarea acelor “leftovers”, a resturilor de mâncare rămase în frigider: o bucată de unt, câteva felii de brânză, un capăt de şuncă şi aşa mai departe. Nu e vorba că acei străini nu ar avea bani să-şi cumpere mâncare suficientă, ci de faptul că mâncarea este sfântă şi că ea nu se aruncă.

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca