Treceți la conținutul principal

Istoria şampaniei

Șampania este una dintre cele mai admirate și populare băuturi de pe glob și este aproape imposibil de imaginat o aniversare, un banchet sau un revelion fără această licoare cu calități speciale. Șampania a fost prezentă la milioane de nunți, a lansat mii de nave la apă, a participat la nenumărate petreceri și a creat momente speciale între două persoane. Este vinul veseliei și sărbătorii. Cu spuma sa efervescentă și bulele ce explodează, gâdilând cerul gurii și înmiresmându-l cu parfumul delicat al strugurilor din care este făcută, șampania nu are rival printre celelalte băuturi.

Articolul complet, aici: http://www.stelian-tanase.ro/istoria-sampaniei/

Șampania a început să câștige tot mai multă popularitate, în special în rândul celor bogați și a familiilor regale. După moartea lui Ludovic al XIV-lea al Franței în 1715, curtea lui Philippe II-lea, Duce de Orléans, a făcut din șampanie vinul favorit în rândul nobilimii franceze. Tot mai mulți viticultori din zona Champagne au început să producă în mod deliberat vinuri spumoase dar încă nu aveau capacitatea de a controla în întregime procesul. Șampania era produsă încă după metoda rurală, prin care vinul era îmbuteliat înainte ca prima fermentație să se încheie. Abia în secolul XIX a început să fie folosită metoda champenoise, cea inventată cu 200 de ani în urmă de către Christopher Merret . Prin readucerea în atenție a dopului de plută, uitat odată cu decăderea Imperiului Roman, și descoperirea de către englezi, în 1844, a colierului metalic ce conferea mai multă siguranță, și problema aruncării dopurilor în aer, datorită presiunii, a putut fi controlată.

Astfel au fost puse bazele industriei moderne de producere a șampaniei. Progresele Casei Veuve Clicquot în dezvoltarea metodei champenoise au făcut ca producția de vinuri spumoase să devină profitabilă și în această perioadă au apărut multe dintre firmele celebre astăzi în producția de șampanie de calitate: Krug (1843), Pommery (1858), Bollinger (1829).

Industria șampaniei a cunoscut însă declinul la începutul secolului XX, odată cu apariția filoxerei, a revoltelor cultivatorilor viței de vie în 1910-1911, scăderii interesului pe piața din Rusia din cauza revoluției ruse și pe piața americană datorită prohibiției, și transformării podgoriilor din Champagne în câmpuri de luptă în cele două războaie mondiale.

La sfârșitul secolului XX popularitatea șampaniei a renăscut, astăzi vânzările fiind de patru ori mai mari față de anii 1950. În regiunea Champagne sunt cca 35.000 hectare de viță de vie care produc peste 200 milioane de sticle cu solicitări tot mai mari din toate colțurile lumii ceea ce a determinat autoritățile franceze să se gândească la o extindere a zonei de cultivare pentru a putea mări producția. Soiurile de struguri utilizate sunt cu precădere: Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Menuier.

Vinurile spumoase sunt produse astăzi în toată lumea – și în România există câțiva producători care realizează vinuri de calitate. Este o foarte mică diferență între vinurile spumoase și șampanie dar cu toate acestea, conform unor tratate internaționale, numele „Champagne” nu îl pot purta decât vinurile produse în regiunea Champagne. În afara Franței, toate vinurile de acest tip, se numesc „spumoase”, indiferent de producator sau de metoda de producție.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pauza de pizza

Când am fost în Franța, cel mai tare m-a impresionat religiozitatea cu care se respectă siesta. Între orele 12 și 14, toată lumea este în pauză de masă. Practic, o țară întreagă este paralizată timp de două ore. În afară de restaurante și magazine, totul este închis: oamenii trebuie să mănânce și să se odihnească. În România, un astfel de obicei lipsește cu desăvârșire. Dar, cum tot oameni suntem și noi, trebuie să mâncăm în intervalul celor opt ore, cât se presupune că stăm la serviciu. Așa că furăm niște timp din program și, mai pe față, mai pe ascuns, ciugulim câte ceva. Că e vorba de un sandvici sau de o masă copioasă, asta depinde de la caz la caz, în funcție de buget, de pofta de mâncare, de tupeu și, nu în ultimul rând, de șefi. Dacă vrei să mănânci bine și să-ți oferi o jumătate de oră de bucurie, este foarte probabil că vei comanda  o pizza. Ea are avantajul că este concomitent un aliment simplu și bogat, cu un buchet de arome care îți dă senzația mâncării bine gătite, și ca

Pizza de sărbătoare

Se apropie sărbătorile şi, ca de obicei, mâncarea va fi prea multă. După Crăciun, ne vor rămâne o mulţime de resturi, pe care e păcat să le aruncăm, pentru că am dat o grămadă de bani pe mâncare şi, să nu uităm, pe lumea asta există milioane de oameni care   nu au ce mînca. La un moment dat obişnuiam să mă uit la emisiunile culinare de la TV. Sunt o gurmandă, dar nu şi o gospodină, aşa că de obicei nu aplicam ceea ce vedeam. Dar îmi făcea plăcere să privesc nişte bucătari buni, care lucrau cu plăcere şi care făceau minuni în bucătărie . Aşa am aflat, cu mare surprindere, că printre bucătarii străini există un adevărat cult al folosirii resturilor de mâncare. Sunt o mulţime de reţete bazate pe utilizarea acelor “leftovers”, a resturilor de mâncare rămase în frigider: o bucată de unt, câteva felii de brânză, un capăt de şuncă şi aşa mai departe. Nu e vorba că acei străini nu ar avea bani să-şi cumpere mâncare suficientă, ci de faptul că mâncarea este sfântă şi că ea nu se aruncă.

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca