Treceți la conținutul principal

Picnic cu pizza

Multă vreme, am crezut că cea mai bună pizza e cea mâncată la serviciu, în pauza de prânz, împreună cu colegii de birou. Pizza ale cărei arome par să treacă prin uşă şi să ajungă la toţi ceilalţi colegi din instituţie, care îşi fac apariţia în biroul vostru rând pe rând, şi fiecare se serveşte cu câte o felie.
Dar am greşit. Am aflat că cea mai bună pizza e cea mâncată la iarbă verde, pe malul unui râu, într-un loc curat, fără rahaţi de câine, seara, după răsăritul lunii. Cea degustată împreună cu familia, la o ieşire în timpul săptămânii, după serviciu, când eşti obosit şi înfometat.
Ai mai multe feluri de pizza, câte una pentru fiecare, dar voi faceţi troc, daţi o felie de pizza cu şuncă şi ciuperci contra unei felii cu patru feluri de brânză, după care deschideţi sticla de vin roze, ce merge cu somonul de pe al treilea fel de pizza. Şi apoi, în amurg, jucaţi ping-pong pe iarbă, adulţi cu copii, în timp ce luna se ridică tot mai sus şi o cioară curioasă ţopăie prin preajmă.

Povestiţi şi glumiţi, le atrageţi atenţia copiilor că au întrecut măsura, le spuneţi să fie cuminţi şi să nu arunce mingea înspre oamenii aceia care fac picnic mai încolo, între copaci.

Apoi vă tolăniţi pe pătură şi mărturisiţi că aţi mâncat prea mult, dar nu o spuneţi în română, pentru că nu sunteţi în România. Asta ar trebui să fie deja clar, pentru că dacă v-aţi fi aflat în România aţi fi mâncat mici sau copănele de pui sau ceafă de porc la grătar şi aţi fi băut bere, aţi fi făcut baie în râu, chiar dacă e interzis şi v-aţi fi pus pătura exact peste un rahat de câine – să fie cu noroc.

Pe la noi nimeni nu mănâncă pizza la iarbă verde, pizza se mănâncă la birou sau acasă sau la restaurant, e foarte bună, dar nu atât de bună ca mâncarea neaoşă, de-a noastră, românească. N-aş da o sărmăluţă bună nici pentru trei pizza gigantice, pare să spună, în timp ce se plimbă gânditor, bărbatul trecut de prima tinereţe, îmbrăcat în maiou alb şi şort roşu. N-aş da berea pentru vin, berea e cel mai bun aliment, are antioxidanţi şi vitamine şi alcool exact cât trebuie, spune acelaşi bărbat, în timp ce îşi mângâie uşor burta.

La urma urmei, eu nu caut motiv de ceartă. Picnicul e picnic, oriunde ar fi. Şi e cu atât mai frumos, cu cât e pizza mai multă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum era să divorţez din pricina unei pizza

La începutul lunii trecute, într-o seară, soţul meu a ajuns acasă cam cu o jumătate de oră mai târziu decât de obicei. Nu era mult şi se mai întâmpla să întâzie câteva minute. De obicei, uita de el la o bârfă cu colegii  de serviciu, sau juca Solitair în birou. Alteori erau blocaje în trafic sau trebuia să facă un ocol, să cumpere una, alta pentru casă, de la supermarket.

Dar în seara aceea nu era nimic de acest gen. Am observat că avea o pată pe cămaşă, în zona pieptului, şi i-am cerut să se dezbrace. Urma să pun haine la spălat. L-am văzut că se codeşte şi imediat am intrat la idei. M-am închis în baie, cu cămaşă cu tot, şi am analizat pe îndelete pata. Părea o combinaţie de ulei şi sos de roşii. Bine că nu e ruj, m-am gândit, şi imediat am intrat la idei. Am pus maşina de spălat la treabă şi m-am întors la soţul meu.

-Vrei să mănânci ceva? Avem ardei umpluţi, i-am spus.
-Nu mi-e foame, mi-a răspuns, iar mie mi-a urcat tensiunea imediat. Ardeii umpluţi erau mâncarea lui preferată. Nu …

Fericirea e într-o felie de pizza

Ce vrei să te faci când o să fii mare?, mă întrebau toţi adulţii din viaţa mea în urmă cu nişte ani buni. Iar eu răspundeam: ginecolog, jurnalist, mamă a zece copii adoptaţi, în funcţie de perioada în care mă aflam. Dacă m-ar întreba azi, le-aş spune că aş vrea să mă fac Dumnezeu. Nu mult, doar pentru un minut, şi să dau o singură poruncă: anul să conţină mai multe luni august. Una este mult prea puţin. Şi doar ştim că luna august este luna bucuriei, când rudele şi prietenii noştri plecaţi peste mări şi ţări se întorc acasă. Din păcate, doar o dată pe an.

În perioada aceea, de abia aştepţi să se termine orele de serviciu ca să poţi să te întâlneşti cu ei. Îi convoci în centrul vechi, le arăţi terasele, le spui denumirile lor, alegeţi una şi vă aşezaţi la o masă. Comandaţi limonade şi pizza, iar unul dintre copii se supără că la terasa voastră nu se serveşte pizza Marguerita. Celălalt copil îşi comandă pizza cu multă brânză, sau, cum spune el, “quatre fromages”.

A trăit deja în Franţa j…

Vine diaspora acasă. Pizza sau mamaliga ?

August. Perioada concediilor. Diaspora se întoarce acasă. Pentru o lună, se reunesc fiica cu mame, nurori cu soacre, fii cu taţi şi gineri cu socri. Timp de o lună, aragazul din bucătărie funcţionează mai mult ca niciodată, duşul e mereu ocupat şi dormitoarele sunt supraaglomerate.

Adela a venit din Italia. Are un job acolo, la fel şi soţul ei, român şi el. Au doi copii născuţi la Milano, pe care mama Adelei, Viorica, de abia aşteaptă să-i vadă. Se înţelege greu cu ei – copiii nu prea o rup româneşte – dar se bucură să-i vadă şi le cumpără o grămadă de jucării. De care, de altfel, copiii se plictisesc mai repede decât ai crede.

În prima seară, Adela şi Viorica au stat de vorbă. Despre jobul Adelei, despre cât de bine câştigă, despre copiii care au răcit de trei ori anul ăsta, despre munca grea a soţului, despre medicamentele scumpe din România, despre mărirea pensiilor, despre cumpărăturile care sunt mai scumpe anul ăsta decât în toamnă, despre bulionul pus pe iarnă şi despre toţi vecin…