Treceți la conținutul principal

Picnic cu pizza

Multă vreme, am crezut că cea mai bună pizza e cea mâncată la serviciu, în pauza de prânz, împreună cu colegii de birou. Pizza ale cărei arome par să treacă prin uşă şi să ajungă la toţi ceilalţi colegi din instituţie, care îşi fac apariţia în biroul vostru rând pe rând, şi fiecare se serveşte cu câte o felie.
Dar am greşit. Am aflat că cea mai bună pizza e cea mâncată la iarbă verde, pe malul unui râu, într-un loc curat, fără rahaţi de câine, seara, după răsăritul lunii. Cea degustată împreună cu familia, la o ieşire în timpul săptămânii, după serviciu, când eşti obosit şi înfometat.
Ai mai multe feluri de pizza, câte una pentru fiecare, dar voi faceţi troc, daţi o felie de pizza cu şuncă şi ciuperci contra unei felii cu patru feluri de brânză, după care deschideţi sticla de vin roze, ce merge cu somonul de pe al treilea fel de pizza. Şi apoi, în amurg, jucaţi ping-pong pe iarbă, adulţi cu copii, în timp ce luna se ridică tot mai sus şi o cioară curioasă ţopăie prin preajmă.

Povestiţi şi glumiţi, le atrageţi atenţia copiilor că au întrecut măsura, le spuneţi să fie cuminţi şi să nu arunce mingea înspre oamenii aceia care fac picnic mai încolo, între copaci.

Apoi vă tolăniţi pe pătură şi mărturisiţi că aţi mâncat prea mult, dar nu o spuneţi în română, pentru că nu sunteţi în România. Asta ar trebui să fie deja clar, pentru că dacă v-aţi fi aflat în România aţi fi mâncat mici sau copănele de pui sau ceafă de porc la grătar şi aţi fi băut bere, aţi fi făcut baie în râu, chiar dacă e interzis şi v-aţi fi pus pătura exact peste un rahat de câine – să fie cu noroc.

Pe la noi nimeni nu mănâncă pizza la iarbă verde, pizza se mănâncă la birou sau acasă sau la restaurant, e foarte bună, dar nu atât de bună ca mâncarea neaoşă, de-a noastră, românească. N-aş da o sărmăluţă bună nici pentru trei pizza gigantice, pare să spună, în timp ce se plimbă gânditor, bărbatul trecut de prima tinereţe, îmbrăcat în maiou alb şi şort roşu. N-aş da berea pentru vin, berea e cel mai bun aliment, are antioxidanţi şi vitamine şi alcool exact cât trebuie, spune acelaşi bărbat, în timp ce îşi mângâie uşor burta.

La urma urmei, eu nu caut motiv de ceartă. Picnicul e picnic, oriunde ar fi. Şi e cu atât mai frumos, cu cât e pizza mai multă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În  fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame. Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală. Pentru mine, gătitul

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca

Ketchup-ul, sosul favorit al lui Jane Austen

“Îl avem cu toţii pe masă. O pastă roşie, mai degrabă lichidă, închisă într-un recipient din plastic. Nu ne-am putea închipui că, iniţial, ketchup-ul nu a avut nicio legătură cu pătlăgelele roşii, principalul ingredient, şi nici cu Italia, patria pastelor... Ketchup-ul, susţin istoricii, vine de la cuvântul chinezesc „koe-chiap” sau „ke-tsiap”, care se traduce prin saramură de peşte sau peşte fermentat. La origine, sosul semăna mai mult cu cel de soia pe care îl cunoaştem astăzi sau cu sosul Worcestershire, bazat pe saramura de peşte, ierburi şi condimente…” Continuarea articolului, aici: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ketchup-ul-sosul-favorit-al-lui-jane-austen