Treceți la conținutul principal

Pizza şi drumul spre rai

Mă apucasem de cura de slăbire cu două zile în lume. Un regim drastic, menit să mă facă să dau jos rapid câteva kilograme. În ultima vreme avusesem un regim de viaţă nesănătos, cu mese copioase la ore târzii, cu zile întregi petrecute în faţa calculatorului şi cu mişcare aproape de zero. Avusesem o zi proastă, în care lucrasem până la epuizare şi în care totul îmi mersese de-a-ndoaselea. M-am culcat cu stomacul gol, nefericită. M-am pus pe burtă, ca să nu simt foamea.

Am visat că eram pe malul Mediteranei, la o terasă, cu un pahar de vin alături. Cerul era incredibil de albastru, brăzdat de pescăruşi care ţipau uneori. Se auzea marea, monoton, liniştitor. Bătea uşor briza, aducând miros de alge şi câteva firişoare de nisip mi se aşezaseră pe pantalonii albi. Era o zi strălucitoare.

Un chelner îmbrăcat şi el în alb mi-a adus zâmbind ceea ce, probabil, comandasem. Era o pizza imensă, aproape cât masa la are stăteam. Era fierbinte şi mirosea criminal. Avea blatul subţire, rumenit, rotiţe de măsline negre şi exact atâta sos de roşii cât trebuie, peste o grămadă de brânză. Când am ridicat o felie, firişoarele de mozzarella au început să se întindă delicios, lăsându-mi gura apă. Aroma de gorgonzolla desăvârşea preparatul. Mă simţeam în al nouălea cer. Gustam perfecţiunea.

M-am trezit, încă simţind în piept acea stare de imensă fericire. Era o senzaţie de imponderabilitate.

M-am ridicat buimacă din pat şi m-am dus clătinându-mă până în bucătărie. Pe masă mă aşteptau un castravete şi câteva ridichi ofilite. M-am urcat pe cântar: slăbisem câteva sute de grame. Dar cu ce preţ? Am ştiut exact ce am de făcut.

Am căutat pe internet numărul de telefon al celei mai bune pizzerii din oraş. Era o pizzerie unde mai mâncasem, alături de familie, în urmă cu ceva timp, şi căreia nu aveam nimic să-i reproşez. Petrecusem momente frumoase acolo, în zile obişnuite sau în zile speciale, şi de fiecare dată constatasem că pizza e foarte bună, serviciile sunt ireproşabile şi curăţenia e la mare preţ. Am sunat şi am comandat o pizza mare, cu patru feluri de brânză. Apoi am desfăcut o sticlă de vin, m-am îmbrăcat în alb şi m-am aşezat în fotoliu. Nu era exact ca în vis, dar oricum. În scurt timp am primit şi cutia cu pizza. Când am gustat prima înghiţitură, am început să aud valurile mării.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă cu pizza

Sâmbătă am avut o nesperată zi liberă, aşa că mi-am spus să îmi fac de cap. M-am trezit târziu, deşi aveam de scris, şi pe la 12 am ieşit prin cartier, deşi îmi spusesem că nu voi ieşi din casă în ziua aceea.
Mi-am cumpărat nişte beri de la magazinul din colţ, apoi am mers la pizzeria despre care unele voci spun că ar fi cea mai bună din oraş. Acolo servea o singură domnişoară şi se vedea că de abia face faţă comenzilor. I-am spus că vreau o pizza pentru acasă.
Am consultat meniul şi iniţial am vrut să mă opresc la Pizza Primavera. Într-adevăr, era o vreme de primăvară, deşi era octombrie, cu soare şi păsări cântând, chiar dacă la magazinul din colţ au apărut primele mandarine, care convieţuiau paşnic cu nişte castane de import. Până la urmă, însă, am optat pentru Pizza Capriciosa, pentru că şi eu, în ultima vreme, m-am dovedit a fi capricioasă.
Domnişoara nu m-a întrebat dacă vreau ketchup, iar eu am uitat să precizez, fapt pe care aveam să îl regret mai târziu. Mi s-a spus că pizza …

De Crăciun mâncăm pizza

O parte importantă a tradițiilor de Crăciun sunt cele culinare. Mesele se umplu cu sarmale, friptură de porc, șnițele, salată boeuf și cozonaci.
Însă în fiecare familie există tradiții proprii, și se lasă și puțin loc pentru mici experimente. Mai ales în familiile unde sunt copii, e important să se gătească și feluri care să le placă acestora, altfel există riscul ca ei să se îndoape cu cozonac și să nu mai mănânce mâncare „adevărată”.

Eu vă propun ca de Crăciun să încercați... pizza. Pizza de sărbătoare, cu cârnați (dacă vă plac) sau cu alte ingrediente pe care le încercați mai rar, cum ar fi somonul sau ananasul. Copiilor cu siguranță le va plăcea o pizza cu cât mai puține ingrediente. Puteți pregăti mini-pizza, decupând blaturile la mărimea unei palme (puteți face asta folosind un pahar), pe care apoi să le așezați pe un platou și pe care să le serviți ca aperitiv.

Pentru a le da o satisfacție celor mici, va trebui să vă puneți imaginația la lucru. Din aluatul pentru blat veți putea…

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu…