Treceți la conținutul principal

Fericirea e într-o felie de pizza

Ce vrei să te faci când o să fii mare?, mă întrebau toţi adulţii din viaţa mea în urmă cu nişte ani buni. Iar eu răspundeam: ginecolog, jurnalist, mamă a zece copii adoptaţi, în funcţie de perioada în care mă aflam. Dacă m-ar întreba azi, le-aş spune că aş vrea să mă fac Dumnezeu. Nu mult, doar pentru un minut, şi să dau o singură poruncă: anul să conţină mai multe luni august. Una este mult prea puţin. Şi doar ştim că luna august este luna bucuriei, când rudele şi prietenii noştri plecaţi peste mări şi ţări se întorc acasă. Din păcate, doar o dată pe an.

În perioada aceea, de abia aştepţi să se termine orele de serviciu ca să poţi să te întâlneşti cu ei. Îi convoci în centrul vechi, le arăţi terasele, le spui denumirile lor, alegeţi una şi vă aşezaţi la o masă. Comandaţi limonade şi pizza, iar unul dintre copii se supără că la terasa voastră nu se serveşte pizza Marguerita. Celălalt copil îşi comandă pizza cu multă brânză, sau, cum spune el, “quatre fromages”.

A trăit deja în Franţa jumătate din viaţă şi se exprimă mai bine în limba franceză decât în română, chiar dacă părinţii îi vorbesc doar în limba maternă. Ospătarul aduce limonadele, unele doar cu lămâie, altele exotice, se face schimb, fiecare gustă şi din celălalt fel, apoi copiii fug să se dea puţin cu trotineta.

Întoarcerea în Franţa se apropie, vorbeşti cu rudele tale despre planurile de viitor, sunt atâtea de făcut, ei vor să se mute într-un apartament nou, vor fi amenajări de făcut, va începe şcoala, viaţa va reintra în normal. Apoi copiii se întorc cu tot cu trotinetă şi ospătarul aduce pizza. Mirosul este îmbietor, brânza e multă şi întinzătoare, copilul îşi pune ketchup pe fiecare felie în parte şi muşcă. E prea fierbinte. Mama îi fură o felie, nu şi-a comandat ca să nu se îngraşe, fratele rupe un colţişor de blat.

Apoi începe să povestească cele mai frumoase anime-uri pe care le-a văzut, ne somează să nu începem să plângem, pentru că unele sunt triste, dar foarte frumoase. Ne spune poveşti despre copii şi monştri, despre licurici şi animale ciudate, şi dintr-o dată îl vezi pe adolescentul dificil într-o altă lumină: un tânăr entuziast, cu simţ estetic, sensibil şi deschis către artă. Cel mic nu mai poate mânca, a lăsat acolo jumătate din pizza, o preia fratele lui, care îşi toarnă peste felii ketchup picant, apoi povesteşte despre fachirii care scot flăcări pe gură.

Mai beţi cât o limonadă, apoi vă luaţi trotineta şi plecaţi. Vă întrebaţi dacă veţi mai avea timp să vă vedeţi până la plecare, nu se ştie încă, programul e încărcat. Apoi vă despărţiţi şi singurul gând care îţi stăruie în minte este că fericirea se află uneori într-o felie de pizza, mâncată în familie, într-o seară toridă de august.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În  fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame. Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală. Pentru mine, gătitul

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca

Ketchup-ul, sosul favorit al lui Jane Austen

“Îl avem cu toţii pe masă. O pastă roşie, mai degrabă lichidă, închisă într-un recipient din plastic. Nu ne-am putea închipui că, iniţial, ketchup-ul nu a avut nicio legătură cu pătlăgelele roşii, principalul ingredient, şi nici cu Italia, patria pastelor... Ketchup-ul, susţin istoricii, vine de la cuvântul chinezesc „koe-chiap” sau „ke-tsiap”, care se traduce prin saramură de peşte sau peşte fermentat. La origine, sosul semăna mai mult cu cel de soia pe care îl cunoaştem astăzi sau cu sosul Worcestershire, bazat pe saramura de peşte, ierburi şi condimente…” Continuarea articolului, aici: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ketchup-ul-sosul-favorit-al-lui-jane-austen