Treceți la conținutul principal

Fericirea e într-o felie de pizza

Ce vrei să te faci când o să fii mare?, mă întrebau toţi adulţii din viaţa mea în urmă cu nişte ani buni. Iar eu răspundeam: ginecolog, jurnalist, mamă a zece copii adoptaţi, în funcţie de perioada în care mă aflam. Dacă m-ar întreba azi, le-aş spune că aş vrea să mă fac Dumnezeu. Nu mult, doar pentru un minut, şi să dau o singură poruncă: anul să conţină mai multe luni august. Una este mult prea puţin. Şi doar ştim că luna august este luna bucuriei, când rudele şi prietenii noştri plecaţi peste mări şi ţări se întorc acasă. Din păcate, doar o dată pe an.

În perioada aceea, de abia aştepţi să se termine orele de serviciu ca să poţi să te întâlneşti cu ei. Îi convoci în centrul vechi, le arăţi terasele, le spui denumirile lor, alegeţi una şi vă aşezaţi la o masă. Comandaţi limonade şi pizza, iar unul dintre copii se supără că la terasa voastră nu se serveşte pizza Marguerita. Celălalt copil îşi comandă pizza cu multă brânză, sau, cum spune el, “quatre fromages”.

A trăit deja în Franţa jumătate din viaţă şi se exprimă mai bine în limba franceză decât în română, chiar dacă părinţii îi vorbesc doar în limba maternă. Ospătarul aduce limonadele, unele doar cu lămâie, altele exotice, se face schimb, fiecare gustă şi din celălalt fel, apoi copiii fug să se dea puţin cu trotineta.

Întoarcerea în Franţa se apropie, vorbeşti cu rudele tale despre planurile de viitor, sunt atâtea de făcut, ei vor să se mute într-un apartament nou, vor fi amenajări de făcut, va începe şcoala, viaţa va reintra în normal. Apoi copiii se întorc cu tot cu trotinetă şi ospătarul aduce pizza. Mirosul este îmbietor, brânza e multă şi întinzătoare, copilul îşi pune ketchup pe fiecare felie în parte şi muşcă. E prea fierbinte. Mama îi fură o felie, nu şi-a comandat ca să nu se îngraşe, fratele rupe un colţişor de blat.

Apoi începe să povestească cele mai frumoase anime-uri pe care le-a văzut, ne somează să nu începem să plângem, pentru că unele sunt triste, dar foarte frumoase. Ne spune poveşti despre copii şi monştri, despre licurici şi animale ciudate, şi dintr-o dată îl vezi pe adolescentul dificil într-o altă lumină: un tânăr entuziast, cu simţ estetic, sensibil şi deschis către artă. Cel mic nu mai poate mânca, a lăsat acolo jumătate din pizza, o preia fratele lui, care îşi toarnă peste felii ketchup picant, apoi povesteşte despre fachirii care scot flăcări pe gură.

Mai beţi cât o limonadă, apoi vă luaţi trotineta şi plecaţi. Vă întrebaţi dacă veţi mai avea timp să vă vedeţi până la plecare, nu se ştie încă, programul e încărcat. Apoi vă despărţiţi şi singurul gând care îţi stăruie în minte este că fericirea se află uneori într-o felie de pizza, mâncată în familie, într-o seară toridă de august.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum era să divorţez din pricina unei pizza

La începutul lunii trecute, într-o seară, soţul meu a ajuns acasă cam cu o jumătate de oră mai târziu decât de obicei. Nu era mult şi se mai întâmpla să întâzie câteva minute. De obicei, uita de el la o bârfă cu colegii  de serviciu, sau juca Solitair în birou. Alteori erau blocaje în trafic sau trebuia să facă un ocol, să cumpere una, alta pentru casă, de la supermarket.

Dar în seara aceea nu era nimic de acest gen. Am observat că avea o pată pe cămaşă, în zona pieptului, şi i-am cerut să se dezbrace. Urma să pun haine la spălat. L-am văzut că se codeşte şi imediat am intrat la idei. M-am închis în baie, cu cămaşă cu tot, şi am analizat pe îndelete pata. Părea o combinaţie de ulei şi sos de roşii. Bine că nu e ruj, m-am gândit, şi imediat am intrat la idei. Am pus maşina de spălat la treabă şi m-am întors la soţul meu.

-Vrei să mănânci ceva? Avem ardei umpluţi, i-am spus.
-Nu mi-e foame, mi-a răspuns, iar mie mi-a urcat tensiunea imediat. Ardeii umpluţi erau mâncarea lui preferată. Nu …

Vine diaspora acasă. Pizza sau mamaliga ?

August. Perioada concediilor. Diaspora se întoarce acasă. Pentru o lună, se reunesc fiica cu mame, nurori cu soacre, fii cu taţi şi gineri cu socri. Timp de o lună, aragazul din bucătărie funcţionează mai mult ca niciodată, duşul e mereu ocupat şi dormitoarele sunt supraaglomerate.

Adela a venit din Italia. Are un job acolo, la fel şi soţul ei, român şi el. Au doi copii născuţi la Milano, pe care mama Adelei, Viorica, de abia aşteaptă să-i vadă. Se înţelege greu cu ei – copiii nu prea o rup româneşte – dar se bucură să-i vadă şi le cumpără o grămadă de jucării. De care, de altfel, copiii se plictisesc mai repede decât ai crede.

În prima seară, Adela şi Viorica au stat de vorbă. Despre jobul Adelei, despre cât de bine câştigă, despre copiii care au răcit de trei ori anul ăsta, despre munca grea a soţului, despre medicamentele scumpe din România, despre mărirea pensiilor, despre cumpărăturile care sunt mai scumpe anul ăsta decât în toamnă, despre bulionul pus pe iarnă şi despre toţi vecin…