Treceți la conținutul principal

Vine diaspora acasă. Pizza sau mamaliga ?

August. Perioada concediilor. Diaspora se întoarce acasă. Pentru o lună, se reunesc fiica cu mame, nurori cu soacre, fii cu taţi şi gineri cu socri. Timp de o lună, aragazul din bucătărie funcţionează mai mult ca niciodată, duşul e mereu ocupat şi dormitoarele sunt supraaglomerate.

Adela a venit din Italia. Are un job acolo, la fel şi soţul ei, român şi el. Au doi copii născuţi la Milano, pe care mama Adelei, Viorica, de abia aşteaptă să-i vadă. Se înţelege greu cu ei – copiii nu prea o rup româneşte – dar se bucură să-i vadă şi le cumpără o grămadă de jucării. De care, de altfel, copiii se plictisesc mai repede decât ai crede.

În prima seară, Adela şi Viorica au stat de vorbă. Despre jobul Adelei, despre cât de bine câştigă, despre copiii care au răcit de trei ori anul ăsta, despre munca grea a soţului, despre medicamentele scumpe din România, despre mărirea pensiilor, despre cumpărăturile care sunt mai scumpe anul ăsta decât în toamnă, despre bulionul pus pe iarnă şi despre toţi vecinii Vioricăi, fiecare cu metehnele lor. Apoi s-au culcat şi au dormit agitat, Viorica de emoţie că îi e fata acasă, iar Adela pentru că a schimbat patul şi pentru că face alergie la înţepăturile de ţânţari.

În a doua seară, Viorica a vrut să le facă ceva bun de mâncare. S-a gândit la sarmale, dar Adela i-a spus că nu ar vrea să mănânce ceva gras, cum se mănâncă de obicei în Ardeal. Ar prefera ceva mai uşor pentru seară. Poate nişte paste.

-Ei, păi cum să vă dau macaroane? Macaroane dăm la porci, vouă vă trebuie ceva bun. Hai că vă fac nişte pizza, că ştiu că vă place.

Şi Viorica s-a apucat să facă pizza. Dar blatul i-a ieşit prea gros, deasupra a pus nişte salam de vară şi nişte bulion prea lichid, mozzarela n-a avut, aşa că a pus brânză de burduf... Când a fost gata, Adela, soţul şi copiii au gustat câte o bucăţică, apoi au lăsat feliile în farfurie.

-Nu ne e foame, au spus la unison.
Viorica a început să lăcrimeze.

-Hai, mai bine, să ieşim în oraş. Mergem la o terasă şi ne distrăm. Facem noi cinste, a spus Adela.

Viorica şi-a pus cămaşa cea nouă, pe care Adela i-o adusese din Italia, s-a dat cu parfum după urechi şi s-a machiat. Apoi au mers toţi la terasă, în centrul vechi, la un restaurant italienesc. Au comandat pizza, o pizza cu blat subţire, crocant, şi cu un topping de vis. În final au băut bere.

-N-am mai pus alcool în gură de la Paşti, a râs afectat Viorica. Şi atunci am băut doar un pahar de vişinată.

-Ei lasă, că acum trebuie să sărbătorim. Doar nu venim acasă în fiecare zi.

Pe Viorica au bufnit-o lacrimile. Şi-a înfundat în gură o ultimă felie de pizza şi a admis:
-Da, parcă e mai bună cu brânza asta care se întinde. Dar tot mămăliga e preferata mea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca

Pizza de sărbătoare

Se apropie sărbătorile şi, ca de obicei, mâncarea va fi prea multă. După Crăciun, ne vor rămâne o mulţime de resturi, pe care e păcat să le aruncăm, pentru că am dat o grămadă de bani pe mâncare şi, să nu uităm, pe lumea asta există milioane de oameni care   nu au ce mînca. La un moment dat obişnuiam să mă uit la emisiunile culinare de la TV. Sunt o gurmandă, dar nu şi o gospodină, aşa că de obicei nu aplicam ceea ce vedeam. Dar îmi făcea plăcere să privesc nişte bucătari buni, care lucrau cu plăcere şi care făceau minuni în bucătărie . Aşa am aflat, cu mare surprindere, că printre bucătarii străini există un adevărat cult al folosirii resturilor de mâncare. Sunt o mulţime de reţete bazate pe utilizarea acelor “leftovers”, a resturilor de mâncare rămase în frigider: o bucată de unt, câteva felii de brânză, un capăt de şuncă şi aşa mai departe. Nu e vorba că acei străini nu ar avea bani să-şi cumpere mâncare suficientă, ci de faptul că mâncarea este sfântă şi că ea nu se aruncă.

Pauza de pizza

Când am fost în Franța, cel mai tare m-a impresionat religiozitatea cu care se respectă siesta. Între orele 12 și 14, toată lumea este în pauză de masă. Practic, o țară întreagă este paralizată timp de două ore. În afară de restaurante și magazine, totul este închis: oamenii trebuie să mănânce și să se odihnească. În România, un astfel de obicei lipsește cu desăvârșire. Dar, cum tot oameni suntem și noi, trebuie să mâncăm în intervalul celor opt ore, cât se presupune că stăm la serviciu. Așa că furăm niște timp din program și, mai pe față, mai pe ascuns, ciugulim câte ceva. Că e vorba de un sandvici sau de o masă copioasă, asta depinde de la caz la caz, în funcție de buget, de pofta de mâncare, de tupeu și, nu în ultimul rând, de șefi. Dacă vrei să mănânci bine și să-ți oferi o jumătate de oră de bucurie, este foarte probabil că vei comanda  o pizza. Ea are avantajul că este concomitent un aliment simplu și bogat, cu un buchet de arome care îți dă senzația mâncării bine gătite, și ca