Treceți la conținutul principal

Aniversările şi pizza

Deunăzi, am fost la ziua de naştere a unei prietene. Am mâncat pizza şi tort şi am băut bere. Şi m-am gândit că, pentru mine, pizza, ca fel de mâncare, este strâns legată de ideea de aniversare.

Îmi aduc aminte că, atunci când eram copii şi aveam invitaţi de ziua de naştere, mamele noastre se pregăteau cu câteva zile înainte. De pe masă nu puteau să lipsească, pe lângă tort, salata de vinete, salata de icre şi ouăle umplute. Ouă umplute, Dumnezeule, n-am mai văzut aşa ceva de un secol! Se speteau dragele noastre mame, roboteau ceasuri întregi în bucătărie, să nu ne facem de ruşine în faţa invitaţilor. Apoi, desigur, puneam muzică, şi fiecare stătea ruşinat în colţul său. Nici vorbă să vrem să dansăm, decât, eventual, fetele între ele.

S-au dus zilele acelea. Astăzi, mamele noastre nu mai sunt tocmai în formă şi, dacă vrem să ne sărbătorim aniversările, trebuie să avem grijă singuri de invitaţii noştri. Mi se pare o aiureală să te apuci să găteşti tone de mâncare, din care jumătate vei arunca. E în acelaşi timp o risipă de efort fizic şi de bani. În plus, prietenii vin la tine pentru că vor să vă bucuraţi împreună de acel moment frumos, şi nicidecum ca să mănânce până vor plesni. La un moment dat, când eşti prea sătul, nici nu te mai poţi bucura de aromele mâncărurilor care ţi se oferă.

De aceea, mi se pare că a comanda mâncare, nu foarte multă, ci doar atât cât trebuie, este o decizie înţeleaptă. Dacă faci socoteala, nici măcar nu ieşi mai scump, plus că te scuteşti de o zi întreagă de muncă în bucătărie. Iar pizza este o alegere bună, pentru că e pe gustul tuturor. Încă nu am auzit pe nimeni să spună că nu îi place pizza. OK, nu îi place pizza cu ananas, sau mănâncă doar pizza vegetariană, însă nu refuză pizza ca aliment. În plus, pizza vine frumos ambalată în cutii, totul e curat şi civilizat, nu se murdăresc farfurii, ba nici măcar tacâmuri, totul e brici.

De aceea apelează atât de multă lume la soluţia pizza când vine vorba despre o aniversare. Şi, culmea, toată lumea e mulţumită. Singurul lucru la care trebuie să fii atent este să comanzi suficiente variante de pizza, încât să mulţumeşti pe toată lumea. Şi atunci poţi fi sigur că aniversarea ta va fi o reuşită.

A, şi nu uita de bere.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Arome, mirosuri, parfumuri

V-ați gândit vreodată la importanța mirosurilor pentru noi, oamenii?
Desigur, noi nu suntem animale, nu avem simțul mirosului atât de fin precum câinii, spre exemplu, mirosurile nu sunt esențiale pentru viața noastră, și totuși...

Mă gândesc că, atunci când suntem printre mulți oameni, mereu ne facem o primă impresie în funcție de mirosul lor. Dacă miros a murdărie sau a transpirație, îi disprețuim. Îi catalogăm ca boschetari sau măcar ca nespălați ori neglijenți. Dacă miros a parfum, dar miros prea tare, spunem că sunt țoape. Dacă parfumul pare ieftin, iar este o bulină neagră pentru cel care îl poartă.

Când intrăm într-o casă străină, primul lucru pe care îl simțim este mirosul. Ne place dacă e aerisit sau dacă miroase vag a flori. Nu ne place dacă aerul este îmbâcsit sau dacă miroase a igrasie.

Dar dacă în casa străină în care am intrat miroase a mâncare? Un miros puternic de pizza ne va aminti că ne este foame. Un miros de ciocolată sau vanilie ne va da speranțe că gazda urmează să n…

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu…

Când mi-e poftă de pizza

Am citit undeva despre un studiu care arată că între creierele celor care amână tot timpul ceea ce au de făcut și ale celor care se apucă imediat de treabă există diferențe structurale. Eu, una, mă număr printre „procrastinators”, adică printre cei care își amână treburile cât de mult posibil.

Am început textul atât de savant doar pentru a vă spune că fac asta chiar și când mi-e poftă de ceva bun. Am zile în care mi se pune pata pe câte un aliment. În general este vorba despre alimente nesănătoase, desigur. Spre exemplu, într-o zi mi se pune pata pe parizer. Sunt în stare să mănânc un kilogram de parizer din cel mai scârbos, din cel mai ieftin, pe care îl găsesc la magazinul din blocul meu. Alteori mi se face o poftă incredibilă de pizza. Din care nu aș avea voie să mănânc, pentru că oricum am multe kilograme în plus și ar trebui, nu-i așa, să ronțăi doar cotoare de varză. Deci, cum spuneam, creierul meu urlă „pizza!!!”. Cel mai simpu ar fi să mă îmbrac, să cobor în stradă și să merg c…