Treceți la conținutul principal

Aniversările şi pizza

Deunăzi, am fost la ziua de naştere a unei prietene. Am mâncat pizza şi tort şi am băut bere. Şi m-am gândit că, pentru mine, pizza, ca fel de mâncare, este strâns legată de ideea de aniversare.

Îmi aduc aminte că, atunci când eram copii şi aveam invitaţi de ziua de naştere, mamele noastre se pregăteau cu câteva zile înainte. De pe masă nu puteau să lipsească, pe lângă tort, salata de vinete, salata de icre şi ouăle umplute. Ouă umplute, Dumnezeule, n-am mai văzut aşa ceva de un secol! Se speteau dragele noastre mame, roboteau ceasuri întregi în bucătărie, să nu ne facem de ruşine în faţa invitaţilor. Apoi, desigur, puneam muzică, şi fiecare stătea ruşinat în colţul său. Nici vorbă să vrem să dansăm, decât, eventual, fetele între ele.

S-au dus zilele acelea. Astăzi, mamele noastre nu mai sunt tocmai în formă şi, dacă vrem să ne sărbătorim aniversările, trebuie să avem grijă singuri de invitaţii noştri. Mi se pare o aiureală să te apuci să găteşti tone de mâncare, din care jumătate vei arunca. E în acelaşi timp o risipă de efort fizic şi de bani. În plus, prietenii vin la tine pentru că vor să vă bucuraţi împreună de acel moment frumos, şi nicidecum ca să mănânce până vor plesni. La un moment dat, când eşti prea sătul, nici nu te mai poţi bucura de aromele mâncărurilor care ţi se oferă.

De aceea, mi se pare că a comanda mâncare, nu foarte multă, ci doar atât cât trebuie, este o decizie înţeleaptă. Dacă faci socoteala, nici măcar nu ieşi mai scump, plus că te scuteşti de o zi întreagă de muncă în bucătărie. Iar pizza este o alegere bună, pentru că e pe gustul tuturor. Încă nu am auzit pe nimeni să spună că nu îi place pizza. OK, nu îi place pizza cu ananas, sau mănâncă doar pizza vegetariană, însă nu refuză pizza ca aliment. În plus, pizza vine frumos ambalată în cutii, totul e curat şi civilizat, nu se murdăresc farfurii, ba nici măcar tacâmuri, totul e brici.

De aceea apelează atât de multă lume la soluţia pizza când vine vorba despre o aniversare. Şi, culmea, toată lumea e mulţumită. Singurul lucru la care trebuie să fii atent este să comanzi suficiente variante de pizza, încât să mulţumeşti pe toată lumea. Şi atunci poţi fi sigur că aniversarea ta va fi o reuşită.

A, şi nu uita de bere.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum era să divorţez din pricina unei pizza

La începutul lunii trecute, într-o seară, soţul meu a ajuns acasă cam cu o jumătate de oră mai târziu decât de obicei. Nu era mult şi se mai întâmpla să întâzie câteva minute. De obicei, uita de el la o bârfă cu colegii  de serviciu, sau juca Solitair în birou. Alteori erau blocaje în trafic sau trebuia să facă un ocol, să cumpere una, alta pentru casă, de la supermarket.

Dar în seara aceea nu era nimic de acest gen. Am observat că avea o pată pe cămaşă, în zona pieptului, şi i-am cerut să se dezbrace. Urma să pun haine la spălat. L-am văzut că se codeşte şi imediat am intrat la idei. M-am închis în baie, cu cămaşă cu tot, şi am analizat pe îndelete pata. Părea o combinaţie de ulei şi sos de roşii. Bine că nu e ruj, m-am gândit, şi imediat am intrat la idei. Am pus maşina de spălat la treabă şi m-am întors la soţul meu.

-Vrei să mănânci ceva? Avem ardei umpluţi, i-am spus.
-Nu mi-e foame, mi-a răspuns, iar mie mi-a urcat tensiunea imediat. Ardeii umpluţi erau mâncarea lui preferată. Nu …

Fericirea e într-o felie de pizza

Ce vrei să te faci când o să fii mare?, mă întrebau toţi adulţii din viaţa mea în urmă cu nişte ani buni. Iar eu răspundeam: ginecolog, jurnalist, mamă a zece copii adoptaţi, în funcţie de perioada în care mă aflam. Dacă m-ar întreba azi, le-aş spune că aş vrea să mă fac Dumnezeu. Nu mult, doar pentru un minut, şi să dau o singură poruncă: anul să conţină mai multe luni august. Una este mult prea puţin. Şi doar ştim că luna august este luna bucuriei, când rudele şi prietenii noştri plecaţi peste mări şi ţări se întorc acasă. Din păcate, doar o dată pe an.

În perioada aceea, de abia aştepţi să se termine orele de serviciu ca să poţi să te întâlneşti cu ei. Îi convoci în centrul vechi, le arăţi terasele, le spui denumirile lor, alegeţi una şi vă aşezaţi la o masă. Comandaţi limonade şi pizza, iar unul dintre copii se supără că la terasa voastră nu se serveşte pizza Marguerita. Celălalt copil îşi comandă pizza cu multă brânză, sau, cum spune el, “quatre fromages”.

A trăit deja în Franţa j…

Vine diaspora acasă. Pizza sau mamaliga ?

August. Perioada concediilor. Diaspora se întoarce acasă. Pentru o lună, se reunesc fiica cu mame, nurori cu soacre, fii cu taţi şi gineri cu socri. Timp de o lună, aragazul din bucătărie funcţionează mai mult ca niciodată, duşul e mereu ocupat şi dormitoarele sunt supraaglomerate.

Adela a venit din Italia. Are un job acolo, la fel şi soţul ei, român şi el. Au doi copii născuţi la Milano, pe care mama Adelei, Viorica, de abia aşteaptă să-i vadă. Se înţelege greu cu ei – copiii nu prea o rup româneşte – dar se bucură să-i vadă şi le cumpără o grămadă de jucării. De care, de altfel, copiii se plictisesc mai repede decât ai crede.

În prima seară, Adela şi Viorica au stat de vorbă. Despre jobul Adelei, despre cât de bine câştigă, despre copiii care au răcit de trei ori anul ăsta, despre munca grea a soţului, despre medicamentele scumpe din România, despre mărirea pensiilor, despre cumpărăturile care sunt mai scumpe anul ăsta decât în toamnă, despre bulionul pus pe iarnă şi despre toţi vecin…