Treceți la conținutul principal

Am descoperit-o pe “sora”pizzei pe un site de Internet

Uneori ne e poftă de ceva bun, dar nu ştim exact ce am dori. Parcă ar fi bună o pizza, dar şi altceva, ceva nou. Ceva ce nu am mai mâncat niciodată. Azi am încercat o reţetă pe care am găsit-o pe Internet. Seamănă oarecum cu pizza, pentru că are topping de ciuperci, bacon şi brânzeturi, însă diferă în câteva puncte esenţiale. M-am trezit cu noaptea în cap şi am început să bucătăresc.

Prima diferenţă esenţială este aluatul. Pentru quiche – căci acsta e felul de mâncare pe care l-am încercat, un preparat de origine franceză – este necesar un aluat fraged. Cu alte cuvinte, aluatul clasic de tartă, care conţine făină în cantitate dublă decât grăsimea. Este un aluat fărâmicios, dar foarte gustos, care se coace mai întâi fără topping, pentru a rămâne crocant în preparatul final.
Apoi, o altă diferenţă faţă de pizza este că lipseşte sucul de roşii. În loc de acesta, ingredientele de deasupra aluatului se leagă cu un sos preparat din ouă şi smântână dulce. Brânzeturile folosite sunt caşcavalul şi parmezanul, care se topesc la coacere şi formează o crustă delicioasă.

Am gustat aperitivul atât fierbinte, cât şi rece. E delicios în ambele variante. Tarta se topeşte în gură şi e imposibil să nu vrei un supliment. Totuşi, preparatul este foarte săţios, aşa încât nu veţi putea mânca prea mult. Dacă aveţi musafiri şi vreţi să-i impresionaţi, quiche-ul e o soluţie bună. Se prepară simplu şi repede, arată apetisant şi este foarte gustos. În plus, faţă de cazul în care aţi comanda o pizza, vă puteţi lăuda cu abilităţile dumneavoastră de gospodină. Şi, chiar dacă nu sunteţi un as în bucătărie, nu are cum să nu vă reuşească. Sunt bucuroasă că am descoperit-o pe „sora” pizzei.

Chiar dacă nu e cu nimic mai potrivită în ceea ce priveşte numărul de calorii, quiche are avantajul că se face repede, iar aluatul fraged este mai simplu de preparat decât aluatul de pizza, care este mai pretenţios. În plus, are şi o textură diferită, fiind crocant, ca un biscuite. Am de gând să mă laud cu descoperirea mea.
Azi am testat primele reacţii: prietenii mei s-au declarat încântaţi.

Singura grijă va trebui să fie cea pentru siluetă. Tarta nu e recomandată la cină. În rest, poate fi consumată inclusiv ca fel principal, nu doar ca aperitiv. Este durere!
Faptul că preparatul e puţin cunoscut la noi poate fi un avantaj. Dacă nu îl ştie multă lume, veţi fi cu atât mai apreciată atunci când îl veţi oferi cunoscuţilor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În  fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame. Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală. Pentru mine, gătitul

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca

Ketchup-ul, sosul favorit al lui Jane Austen

“Îl avem cu toţii pe masă. O pastă roşie, mai degrabă lichidă, închisă într-un recipient din plastic. Nu ne-am putea închipui că, iniţial, ketchup-ul nu a avut nicio legătură cu pătlăgelele roşii, principalul ingredient, şi nici cu Italia, patria pastelor... Ketchup-ul, susţin istoricii, vine de la cuvântul chinezesc „koe-chiap” sau „ke-tsiap”, care se traduce prin saramură de peşte sau peşte fermentat. La origine, sosul semăna mai mult cu cel de soia pe care îl cunoaştem astăzi sau cu sosul Worcestershire, bazat pe saramura de peşte, ierburi şi condimente…” Continuarea articolului, aici: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ketchup-ul-sosul-favorit-al-lui-jane-austen