Treceți la conținutul principal

Casta mâncătorilor de pizza

În ultimii ani se fac studii pe orice temă, fie ea cât de trăsnită. Mai ales cercetătorii britanici sunt renumiţi pentru asta, încât uneori stai şi te întrebi: oare se plictisesc rău? În general, rezultatele sunt nişte truisme, care nu ne ajută cu nimic să trăim mai bine sau mai frumos din momentul în care le afăm. Însă ele au rolul de a ne amuza, asta e incontestabil.

M-am întrebat uneori dacă nu s-ar putea face un studiu cu privire la opţiunile noastre culinare. Mai exact la felul în care acestea ne trădează personalitatea. Eu, una, aş dori ca studiul să fie aplicat la pizza, pentru că este un fel de mâncare extrem de variat şi pe care îl consumă foarte multă lume.

Din câte ştiu eu, un astfel de studiu nu există încă. Şi nici nu m-aş hazarda să îi anticipez rezultatele. Dar sunt curioasă dacă cei care preferă pizza Margherita caută, în viaţă, simplitatea şi autenticul. Sau dacă cei care preferă ketchup-ul iute sunt firi impulsive, energice. Sau dacă cei care aleg de fiecare dată un alt tip de pizza sunt firi aventuroase.

Am putea afla o grămadă de lucruri despre cei de lângă noi, doar cunoscându-le preferinţele culinare. Comunicarea dintre noi s-ar îmbunătăţi, la fel şi nivelul de toleranţă. Am putea afla, poate, chiar lucruri despre noi înşine, pe care încă nu le ştim. Eu, de exemplu, prefer pizza cu şuncă şi ciuperci, dar şi pe cea cu multă brânză. Şi, gândindu-mă la asta, îmi spun că este posibil ca opţiunea culinară să reflecte şi starea de spirit dintr-un anumit moment, nu doar personalitatea mâncăciosului. În acest caz, lucrurile devin mult mai complicate.

Cert este că eu cred că însăşi preferinţa noastră pentru pizza ne include într-o mare familie. Că suntem un fel de castă generoasă, casta mâncătorilor de pizza. Unde există iniţiaţi şi profani, desigur, unde există specialişti care ştiu să gătească o pizza aşa cum trebuie, dar şi nespecialişti, care ştiu doar să o deguste şi să îi aprecieze buchetul de arome. Unde sunt, deopotrivă, cei care mănâncă pizza de la restaurantele italiene şi cei care îşi cumpără o felie de pizza de la magazinul brutăriei din cartierul lor.

Chiar dacă nu ne cunoaştem, chiar dacă nu suntem prieteni, simţim, cumva, un soi de apropiere între noi, ba chiar o oarecare duioşie. Suntem oameni blânzi, care ştim să trăim bucuria vieţii şi care nu avem duşmani. Iar singurii cu care nu vrem să avem de-a face sunt oamenii care nu mănâncă pizza. Dar oare ei există?!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu…

De Crăciun mâncăm pizza

O parte importantă a tradițiilor de Crăciun sunt cele culinare. Mesele se umplu cu sarmale, friptură de porc, șnițele, salată boeuf și cozonaci.
Însă în fiecare familie există tradiții proprii, și se lasă și puțin loc pentru mici experimente. Mai ales în familiile unde sunt copii, e important să se gătească și feluri care să le placă acestora, altfel există riscul ca ei să se îndoape cu cozonac și să nu mai mănânce mâncare „adevărată”.

Eu vă propun ca de Crăciun să încercați... pizza. Pizza de sărbătoare, cu cârnați (dacă vă plac) sau cu alte ingrediente pe care le încercați mai rar, cum ar fi somonul sau ananasul. Copiilor cu siguranță le va plăcea o pizza cu cât mai puține ingrediente. Puteți pregăti mini-pizza, decupând blaturile la mărimea unei palme (puteți face asta folosind un pahar), pe care apoi să le așezați pe un platou și pe care să le serviți ca aperitiv.

Pentru a le da o satisfacție celor mici, va trebui să vă puneți imaginația la lucru. Din aluatul pentru blat veți putea…

Arome, mirosuri, parfumuri

V-ați gândit vreodată la importanța mirosurilor pentru noi, oamenii?
Desigur, noi nu suntem animale, nu avem simțul mirosului atât de fin precum câinii, spre exemplu, mirosurile nu sunt esențiale pentru viața noastră, și totuși...

Mă gândesc că, atunci când suntem printre mulți oameni, mereu ne facem o primă impresie în funcție de mirosul lor. Dacă miros a murdărie sau a transpirație, îi disprețuim. Îi catalogăm ca boschetari sau măcar ca nespălați ori neglijenți. Dacă miros a parfum, dar miros prea tare, spunem că sunt țoape. Dacă parfumul pare ieftin, iar este o bulină neagră pentru cel care îl poartă.

Când intrăm într-o casă străină, primul lucru pe care îl simțim este mirosul. Ne place dacă e aerisit sau dacă miroase vag a flori. Nu ne place dacă aerul este îmbâcsit sau dacă miroase a igrasie.

Dar dacă în casa străină în care am intrat miroase a mâncare? Un miros puternic de pizza ne va aminti că ne este foame. Un miros de ciocolată sau vanilie ne va da speranțe că gazda urmează să n…