Treceți la conținutul principal

Sâmbătă cu pizza

Sâmbătă am avut o nesperată zi liberă, aşa că mi-am spus să îmi fac de cap. M-am trezit târziu, deşi aveam de scris, şi pe la 12 am ieşit prin cartier, deşi îmi spusesem că nu voi ieşi din casă în ziua aceea.
Mi-am cumpărat nişte beri de la magazinul din colţ, apoi am mers la pizzeria despre care unele voci spun că ar fi cea mai bună din oraş. Acolo servea o singură domnişoară şi se vedea că de abia face faţă comenzilor. I-am spus că vreau o pizza pentru acasă.
Am consultat meniul şi iniţial am vrut să mă opresc la Pizza Primavera. Într-adevăr, era o vreme de primăvară, deşi era octombrie, cu soare şi păsări cântând, chiar dacă la magazinul din colţ au apărut primele mandarine, care convieţuiau paşnic cu nişte castane de import. Până la urmă, însă, am optat pentru Pizza Capriciosa, pentru că şi eu, în ultima vreme, m-am dovedit a fi capricioasă.
Domnişoara nu m-a întrebat dacă vreau ketchup, iar eu am uitat să precizez, fapt pe care aveam să îl regret mai târziu. Mi s-a spus că pizza va întârzia. Mergând spre casă, mi-am cumpărat nişte chipsuri, ca să nu rabd foame până la sosirea pizzei.
Odată ajunsă, văzând că e trecut de prânz, am desfăcut prima bere, spunându-mi că doar dimineaţa e ruşinos să bei alcool, după-amiaza e ceva absolut normal. Am băut bere şi am mâncat chipsuri, iar după vreo oră a venit şi pizza.
Cel care mi-o livra s-a rătăcit puţin pe stradă, dar ne-am găsit repede. Pofta de mâncare mi s-a cam tăiat când am intrat în casa scării, unde mirosea a rahat. Aşa miroase de fiecare dată după ce plouă mai mult. Intrată în casă, m-am aşezat confortabil pe canapea şi am ridicat capacul cutiei. Pizza se răcise destul de mult şi nu era bine tăiată.
Avea un blat foarte subţire, care în mijlocul pizzei părea cleios. Mi-a părut rău că nu îmi comandasem Quatro Formaggi, parcă mi-ar fi plăcut mai mult.
Nici de măsline nu prea aveam chef. Am mâncat cu greu jumătate din pizza, care nu a fost rea, dar nici extraordinară.

În final, am avut sentimente amestecate, după cum mă aşteptam. Pe de o parte, o senzaţie de mulţumire, pentru că încălcasem regulile şi îmi făcusem de cap.
Dovedisem, aşadar, că sunt un om matur. (Oare?) Pe de alta, ştiam că urma să mă simt vinovată, pentru că depăşisem cu mult numărul de calorii permise şi pentru că acum mă simţeam ca un balon.

Desigur, mi-am promis că de mâine trec pe salate. Aha.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În  fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame. Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală. Pentru mine, gătitul

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca

Ketchup-ul, sosul favorit al lui Jane Austen

“Îl avem cu toţii pe masă. O pastă roşie, mai degrabă lichidă, închisă într-un recipient din plastic. Nu ne-am putea închipui că, iniţial, ketchup-ul nu a avut nicio legătură cu pătlăgelele roşii, principalul ingredient, şi nici cu Italia, patria pastelor... Ketchup-ul, susţin istoricii, vine de la cuvântul chinezesc „koe-chiap” sau „ke-tsiap”, care se traduce prin saramură de peşte sau peşte fermentat. La origine, sosul semăna mai mult cu cel de soia pe care îl cunoaştem astăzi sau cu sosul Worcestershire, bazat pe saramura de peşte, ierburi şi condimente…” Continuarea articolului, aici: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ketchup-ul-sosul-favorit-al-lui-jane-austen