Sâmbătă am avut o nesperată zi liberă, aşa că mi-am spus să îmi fac de cap. M-am trezit târziu, deşi aveam de scris, şi pe la 12 am ieşit prin cartier, deşi îmi spusesem că nu voi ieşi din casă în ziua aceea.
Mi-am cumpărat nişte beri de la magazinul din colţ, apoi am mers la pizzeria despre care unele voci spun că ar fi cea mai bună din oraş. Acolo servea o singură domnişoară şi se vedea că de abia face faţă comenzilor. I-am spus că vreau o pizza pentru acasă.
Am consultat meniul şi iniţial am vrut să mă opresc la Pizza Primavera. Într-adevăr, era o vreme de primăvară, deşi era octombrie, cu soare şi păsări cântând, chiar dacă la magazinul din colţ au apărut primele mandarine, care convieţuiau paşnic cu nişte castane de import. Până la urmă, însă, am optat pentru Pizza Capriciosa, pentru că şi eu, în ultima vreme, m-am dovedit a fi capricioasă.
Domnişoara nu m-a întrebat dacă vreau ketchup, iar eu am uitat să precizez, fapt pe care aveam să îl regret mai târziu. Mi s-a spus că pizza va întârzia. Mergând spre casă, mi-am cumpărat nişte chipsuri, ca să nu rabd foame până la sosirea pizzei.
Odată ajunsă, văzând că e trecut de prânz, am desfăcut prima bere, spunându-mi că doar dimineaţa e ruşinos să bei alcool, după-amiaza e ceva absolut normal. Am băut bere şi am mâncat chipsuri, iar după vreo oră a venit şi pizza.
Cel care mi-o livra s-a rătăcit puţin pe stradă, dar ne-am găsit repede. Pofta de mâncare mi s-a cam tăiat când am intrat în casa scării, unde mirosea a rahat. Aşa miroase de fiecare dată după ce plouă mai mult. Intrată în casă, m-am aşezat confortabil pe canapea şi am ridicat capacul cutiei. Pizza se răcise destul de mult şi nu era bine tăiată.
Avea un blat foarte subţire, care în mijlocul pizzei părea cleios. Mi-a părut rău că nu îmi comandasem Quatro Formaggi, parcă mi-ar fi plăcut mai mult.
Nici de măsline nu prea aveam chef. Am mâncat cu greu jumătate din pizza, care nu a fost rea, dar nici extraordinară.
În final, am avut sentimente amestecate, după cum mă aşteptam. Pe de o parte, o senzaţie de mulţumire, pentru că încălcasem regulile şi îmi făcusem de cap.
Dovedisem, aşadar, că sunt un om matur. (Oare?) Pe de alta, ştiam că urma să mă simt vinovată, pentru că depăşisem cu mult numărul de calorii permise şi pentru că acum mă simţeam ca un balon.
Desigur, mi-am promis că de mâine trec pe salate. Aha.
Mi-am cumpărat nişte beri de la magazinul din colţ, apoi am mers la pizzeria despre care unele voci spun că ar fi cea mai bună din oraş. Acolo servea o singură domnişoară şi se vedea că de abia face faţă comenzilor. I-am spus că vreau o pizza pentru acasă.
Am consultat meniul şi iniţial am vrut să mă opresc la Pizza Primavera. Într-adevăr, era o vreme de primăvară, deşi era octombrie, cu soare şi păsări cântând, chiar dacă la magazinul din colţ au apărut primele mandarine, care convieţuiau paşnic cu nişte castane de import. Până la urmă, însă, am optat pentru Pizza Capriciosa, pentru că şi eu, în ultima vreme, m-am dovedit a fi capricioasă.
Domnişoara nu m-a întrebat dacă vreau ketchup, iar eu am uitat să precizez, fapt pe care aveam să îl regret mai târziu. Mi s-a spus că pizza va întârzia. Mergând spre casă, mi-am cumpărat nişte chipsuri, ca să nu rabd foame până la sosirea pizzei.
Odată ajunsă, văzând că e trecut de prânz, am desfăcut prima bere, spunându-mi că doar dimineaţa e ruşinos să bei alcool, după-amiaza e ceva absolut normal. Am băut bere şi am mâncat chipsuri, iar după vreo oră a venit şi pizza.
Cel care mi-o livra s-a rătăcit puţin pe stradă, dar ne-am găsit repede. Pofta de mâncare mi s-a cam tăiat când am intrat în casa scării, unde mirosea a rahat. Aşa miroase de fiecare dată după ce plouă mai mult. Intrată în casă, m-am aşezat confortabil pe canapea şi am ridicat capacul cutiei. Pizza se răcise destul de mult şi nu era bine tăiată.
Avea un blat foarte subţire, care în mijlocul pizzei părea cleios. Mi-a părut rău că nu îmi comandasem Quatro Formaggi, parcă mi-ar fi plăcut mai mult.
Nici de măsline nu prea aveam chef. Am mâncat cu greu jumătate din pizza, care nu a fost rea, dar nici extraordinară.
În final, am avut sentimente amestecate, după cum mă aşteptam. Pe de o parte, o senzaţie de mulţumire, pentru că încălcasem regulile şi îmi făcusem de cap.
Dovedisem, aşadar, că sunt un om matur. (Oare?) Pe de alta, ştiam că urma să mă simt vinovată, pentru că depăşisem cu mult numărul de calorii permise şi pentru că acum mă simţeam ca un balon.
Desigur, mi-am promis că de mâine trec pe salate. Aha.
Comentarii
Trimiteți un comentariu