Treceți la conținutul principal

Într-o lume ideală vom mânca sănătos cu toţii

Întotdeauna, când mă întorc din oraş acasă, trec pe lângă un local de unde răzbat în stradă mirosuri pătrunzătoare. Nu e un miros de ulei ars şi rânced, cum am simţit cu alte ocazii în preajma unui alt fast-food, ci o aromă plăcută de carne, sos de roşii, ceapă şi mirodenii. Combinaţia îmi trezeşte întotdeauna papilele gustative, şi cu siguranţă nu doar mie, căci în fast-food-ul respectiv e mereu plin de lume.

Localul e deschis de câteva luni, dar eu nu am intrat încă. Mi-am propus să mă ţin departe de tentaţii, pe cât posibil, ca să nu mă îngraş exagerat. Cu toate astea, le sunt recunoscătoare proprietarilor localului, care mă delectează periodic cu arome paradisiace.

În mine se dă mereu o luptă între dorinţa de a mânca sănătos şi poftele mele nebune. Ce zic eu luptă, e un adevărat război. De fapt, e doar un aspect al veşnicei confruntări dintre raţional şi emoţional. În cazul meu, de obicei câştigă emoţionalul. Şi poftele.

Dar cum ar fi dacă noi toţi ne-am decide să mâncăm sănătos? Fără excepţii, fără „doar în seara asta”, fără „hai, că merit”? Ar fi, cu siguranţă, o lume mai searbădă, mai lipsită de bucurie. Cred că o astfel de decizie nu ar putea fi luată la nivel global decât într-o lume mult mai bună. Într-o lume în care am fi cu toţii fericiţi. Pentru că, mai ales atunci când suntem nefericiţi, dorim să ne facem mici bucurii cu o ciocolăţică, un kebab sau o pizza. Nu am putea renunţa la aceste plăceri decât dacă ne-am lua doza de bucurie din altă parte. Or asta este deja o lume ideală, o utopie.

Eu am observat că, cel puţin în România ultimilor ani, tot mai multe persoane sunt atrase de show-rile culinare. Tot mai multe femei şi tot mai mulţi bărbaţi se uită la concursuri culinare sau la diverşi chefi care gătesc la televizor. Or foarte puţine reţete dintre cele gătite astfel pot fi numite sănătoase.  Nu pentru că ingredientele nu ar fi proaspete şi de calitate, ci pentru că mâncărurile acelea sunt menite să fie, în principal, savuroase şi aspectuoase.

Se pare că suntem un popor de pofticioşi. Nu vom renunţa niciodată la plăcerile noastre culinare. Şi asta nici nu ar fi atât de rău, dacă toţi dintre noi şi-ar permite să îşi cumpere mâncare de calitate. Din păcate, în timp ce noi salivăm în faţa rafturilor din supermarket şi nu ştim dacă să alegem o brânză cu mucegai sau o brânză ceddar, în faţa supermarketului stă un bărbat murdar, care îi roagă pe cei ce intră să îi cumpere o pâine. Fie ea chiar şi albă, nesănătoasă.



Va recomandam


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum era să divorţez din pricina unei pizza

La începutul lunii trecute, într-o seară, soţul meu a ajuns acasă cam cu o jumătate de oră mai târziu decât de obicei. Nu era mult şi se mai întâmpla să întâzie câteva minute. De obicei, uita de el la o bârfă cu colegii  de serviciu, sau juca Solitair în birou. Alteori erau blocaje în trafic sau trebuia să facă un ocol, să cumpere una, alta pentru casă, de la supermarket.

Dar în seara aceea nu era nimic de acest gen. Am observat că avea o pată pe cămaşă, în zona pieptului, şi i-am cerut să se dezbrace. Urma să pun haine la spălat. L-am văzut că se codeşte şi imediat am intrat la idei. M-am închis în baie, cu cămaşă cu tot, şi am analizat pe îndelete pata. Părea o combinaţie de ulei şi sos de roşii. Bine că nu e ruj, m-am gândit, şi imediat am intrat la idei. Am pus maşina de spălat la treabă şi m-am întors la soţul meu.

-Vrei să mănânci ceva? Avem ardei umpluţi, i-am spus.
-Nu mi-e foame, mi-a răspuns, iar mie mi-a urcat tensiunea imediat. Ardeii umpluţi erau mâncarea lui preferată. Nu …

Sâmbătă cu pizza

Sâmbătă am avut o nesperată zi liberă, aşa că mi-am spus să îmi fac de cap. M-am trezit târziu, deşi aveam de scris, şi pe la 12 am ieşit prin cartier, deşi îmi spusesem că nu voi ieşi din casă în ziua aceea.
Mi-am cumpărat nişte beri de la magazinul din colţ, apoi am mers la pizzeria despre care unele voci spun că ar fi cea mai bună din oraş. Acolo servea o singură domnişoară şi se vedea că de abia face faţă comenzilor. I-am spus că vreau o pizza pentru acasă.
Am consultat meniul şi iniţial am vrut să mă opresc la Pizza Primavera. Într-adevăr, era o vreme de primăvară, deşi era octombrie, cu soare şi păsări cântând, chiar dacă la magazinul din colţ au apărut primele mandarine, care convieţuiau paşnic cu nişte castane de import. Până la urmă, însă, am optat pentru Pizza Capriciosa, pentru că şi eu, în ultima vreme, m-am dovedit a fi capricioasă.
Domnişoara nu m-a întrebat dacă vreau ketchup, iar eu am uitat să precizez, fapt pe care aveam să îl regret mai târziu. Mi s-a spus că pizza …

De Crăciun mâncăm pizza

O parte importantă a tradițiilor de Crăciun sunt cele culinare. Mesele se umplu cu sarmale, friptură de porc, șnițele, salată boeuf și cozonaci.
Însă în fiecare familie există tradiții proprii, și se lasă și puțin loc pentru mici experimente. Mai ales în familiile unde sunt copii, e important să se gătească și feluri care să le placă acestora, altfel există riscul ca ei să se îndoape cu cozonac și să nu mai mănânce mâncare „adevărată”.

Eu vă propun ca de Crăciun să încercați... pizza. Pizza de sărbătoare, cu cârnați (dacă vă plac) sau cu alte ingrediente pe care le încercați mai rar, cum ar fi somonul sau ananasul. Copiilor cu siguranță le va plăcea o pizza cu cât mai puține ingrediente. Puteți pregăti mini-pizza, decupând blaturile la mărimea unei palme (puteți face asta folosind un pahar), pe care apoi să le așezați pe un platou și pe care să le serviți ca aperitiv.

Pentru a le da o satisfacție celor mici, va trebui să vă puneți imaginația la lucru. Din aluatul pentru blat veți putea…