Treceți la conținutul principal

Într-o lume ideală vom mânca sănătos cu toţii

Întotdeauna, când mă întorc din oraş acasă, trec pe lângă un local de unde răzbat în stradă mirosuri pătrunzătoare. Nu e un miros de ulei ars şi rânced, cum am simţit cu alte ocazii în preajma unui alt fast-food, ci o aromă plăcută de carne, sos de roşii, ceapă şi mirodenii. Combinaţia îmi trezeşte întotdeauna papilele gustative, şi cu siguranţă nu doar mie, căci în fast-food-ul respectiv e mereu plin de lume.

Localul e deschis de câteva luni, dar eu nu am intrat încă. Mi-am propus să mă ţin departe de tentaţii, pe cât posibil, ca să nu mă îngraş exagerat. Cu toate astea, le sunt recunoscătoare proprietarilor localului, care mă delectează periodic cu arome paradisiace.

În mine se dă mereu o luptă între dorinţa de a mânca sănătos şi poftele mele nebune. Ce zic eu luptă, e un adevărat război. De fapt, e doar un aspect al veşnicei confruntări dintre raţional şi emoţional. În cazul meu, de obicei câştigă emoţionalul. Şi poftele.

Dar cum ar fi dacă noi toţi ne-am decide să mâncăm sănătos? Fără excepţii, fără „doar în seara asta”, fără „hai, că merit”? Ar fi, cu siguranţă, o lume mai searbădă, mai lipsită de bucurie. Cred că o astfel de decizie nu ar putea fi luată la nivel global decât într-o lume mult mai bună. Într-o lume în care am fi cu toţii fericiţi. Pentru că, mai ales atunci când suntem nefericiţi, dorim să ne facem mici bucurii cu o ciocolăţică, un kebab sau o pizza. Nu am putea renunţa la aceste plăceri decât dacă ne-am lua doza de bucurie din altă parte. Or asta este deja o lume ideală, o utopie.

Eu am observat că, cel puţin în România ultimilor ani, tot mai multe persoane sunt atrase de show-rile culinare. Tot mai multe femei şi tot mai mulţi bărbaţi se uită la concursuri culinare sau la diverşi chefi care gătesc la televizor. Or foarte puţine reţete dintre cele gătite astfel pot fi numite sănătoase.  Nu pentru că ingredientele nu ar fi proaspete şi de calitate, ci pentru că mâncărurile acelea sunt menite să fie, în principal, savuroase şi aspectuoase.

Se pare că suntem un popor de pofticioşi. Nu vom renunţa niciodată la plăcerile noastre culinare. Şi asta nici nu ar fi atât de rău, dacă toţi dintre noi şi-ar permite să îşi cumpere mâncare de calitate. Din păcate, în timp ce noi salivăm în faţa rafturilor din supermarket şi nu ştim dacă să alegem o brânză cu mucegai sau o brânză ceddar, în faţa supermarketului stă un bărbat murdar, care îi roagă pe cei ce intră să îi cumpere o pâine. Fie ea chiar şi albă, nesănătoasă.



Va recomandam


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De Crăciun mâncăm pizza

O parte importantă a tradițiilor de Crăciun sunt cele culinare. Mesele se umplu cu sarmale, friptură de porc, șnițele, salată boeuf și cozonaci.
Însă în fiecare familie există tradiții proprii, și se lasă și puțin loc pentru mici experimente. Mai ales în familiile unde sunt copii, e important să se gătească și feluri care să le placă acestora, altfel există riscul ca ei să se îndoape cu cozonac și să nu mai mănânce mâncare „adevărată”.

Eu vă propun ca de Crăciun să încercați... pizza. Pizza de sărbătoare, cu cârnați (dacă vă plac) sau cu alte ingrediente pe care le încercați mai rar, cum ar fi somonul sau ananasul. Copiilor cu siguranță le va plăcea o pizza cu cât mai puține ingrediente. Puteți pregăti mini-pizza, decupând blaturile la mărimea unei palme (puteți face asta folosind un pahar), pe care apoi să le așezați pe un platou și pe care să le serviți ca aperitiv.

Pentru a le da o satisfacție celor mici, va trebui să vă puneți imaginația la lucru. Din aluatul pentru blat veți putea…

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu…

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În
 fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame.

Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală.

Pentru mine, gătitul e un…