Pizza Baia Mare

O parte importantă a tradițiilor de Crăciun sunt cele culinare. Mesele se umplu cu sarmale, friptură de porc, șnițele, salată boeuf și cozonaci. Însă în fiecare familie există tradiții proprii, și se lasă și puțin loc pentru mici experimente. Mai ales în familiile unde sunt copii, e important să se gătească și feluri care să le placă acestora, altfel există riscul ca ei să se îndoape cu cozonac și să nu mai mănânce mâncare „adevărată”. Eu vă propun ca de Crăciun să încercați... pizza. Pizza de sărbătoare, cu cârnați (dacă vă plac) sau cu alte ingrediente pe care le încercați mai rar, cum ar fi somonul sau ananasul. Copiilor cu siguranță le va plăcea o pizza cu cât mai puține ingrediente. Puteți pregăti mini-pizza, decupând blaturile la mărimea unei palme (puteți face asta folosind un pahar), pe care apoi să le așezați pe un platou și pe care să le serviți ca aperitiv. Pentru a le da o satisfacție celor mici, va trebui să vă puneți imaginația la lucru. Din aluatul pentru blat veți p

Simt cel mai bine atmosfera sărbătorilor în bucătărie. Poate că pentru că cea mai dragă imagine legată de Crăciun îmi rămâne cea în care eu, alături de mama  și de sora mea, pregăteam, în aceeași bucătărie, dulciuri și bucate. Erau momentele noastre împreună, când ne împărtășeam ultimele noutăți, când glumeam și ne tachinam, când ne revedeam după o despărțire lungă și ne bucuram una de prezența celeilalte. Sora mea s-a mutat de câțiva ani în străinătate, și probabil că imaginea aceea nu va mai fi refăcută nicicând. Anul acesta, de când s-a dat startul pregătirilor pentru sărbători, aproape că m-am mutat în bucătărie. Desigur, vorbesc despre timpul meu liber. Și exagerez puțin. Dar e adevărat că am petrecut destul de mult timp în preajma cuptorului, pregătind surprize dulci pentru prieteni. În timp ce lucram, ascultam colinde de pe laptopul pe care consultam și rețetele. Ce e drept, nu era ca pe vremuri, când pregăteam cozonaci împreună cu mama și cu sora mea, căci atunci nu aveam lapt

Am o problemă: mă trezesc noaptea şi mi-e foame. O foame de lup. Aşa că beau o gură de apă, merg la baie şi apoi bâjbâi până la frigider. Uneori nu găsesc nimic interesant în el. De fapt, e o strategie: nu îmi cumpăr bunătăţi, ca să nu mănânc prea mult. Dar penuria aceasta e insuportabilă uneori. Ieri m-am trezit pe la 3. Cu ochii cârpiţi de somn, am cercetat rafturile frigiderului. Un vânt aspru sufla peste ele. Am găsit, totuşi, nişte ciuperci champignon, nişte mozzarella şi câteva felii de şuncă. Şi atunci mi s-a aprins un beculeţ: pizza! Mi-am amintit că aveam nişte blaturi de pizza rămase din urmă cu două zile, când avusesem invitaţi nişte prieteni la masă. Mai era şi pastă de roşii. M-am apucat de gătit. Am curăţat ciupercile, le-am feliat. Am ras mozzarella şi am tăiat bucăţi feliile de şuncă. Am încins cuptorul. Am aranjat totul pe blaturi şi am dat la copt. În câteva minute, casa mirosea demenţial. Prietenul meu s-a trezit şi l-am văzut apărând în bucătărie. Saliva. De abi