Treceți la conținutul principal

Bucătăreala de Crăciun

Simt cel mai bine atmosfera sărbătorilor în bucătărie. Poate că pentru că cea mai dragă imagine legată de Crăciun îmi rămâne cea în care eu, alături de mama  și de sora mea, pregăteam, în aceeași bucătărie, dulciuri și bucate. Erau momentele noastre împreună, când ne împărtășeam ultimele noutăți, când glumeam și ne tachinam, când ne revedeam după o despărțire lungă și ne bucuram una de prezența celeilalte. Sora mea s-a mutat de câțiva ani în străinătate, și probabil că imaginea aceea nu va mai fi refăcută nicicând.

Anul acesta, de când s-a dat startul pregătirilor pentru sărbători, aproape că m-am mutat în bucătărie. Desigur, vorbesc despre timpul meu liber. Și exagerez puțin. Dar e adevărat că am petrecut destul de mult timp în preajma cuptorului, pregătind surprize dulci pentru prieteni. În timp ce lucram, ascultam colinde de pe laptopul pe care consultam și rețetele. Ce e drept, nu era ca pe vremuri, când pregăteam cozonaci împreună cu mama și cu sora mea, căci atunci nu aveam laptop și nici netul nu era atât de dezvoltat ca azi. Dar am reușit să îmi creez o atmosferă potrivită, astfel încât să mă relaxez muncind. Și să mă pot bucura cu adevărat de ceea ce făceam.

Pentru mine, întotdeauna Crăciunul a fost cea mai importantă sărbătoare din an. Nu atât pentru semnificația sa religioasă, cât pentru atmosfera ei de familie. Pentru prilejul de a dărui și de a face bucurii celor dragi. Pentru momentele petrecute împreună cu sora mea, iar mai apoi cu nepoții mei, la împodobirea bradului. Pentru frumusețea colindelor și pentru aromele din casă.

Când îmi voi scrie rezoluția de Anul Nou, mă voi gândi la anul acesta ca la o perioadă în care m-am dezvoltat într-o direcție surprinzătoare. În luna ianuarie am copt, acasă, primele prăjituri din viața mea. O lună mai târziu, îmi făceam o meserie din asta. Și am descoperit că noua mea ocupație e una frumoasă, chiar dacă nu m-aș fi gândit niciodată înainte că voi avea astfel de preocupări și plăceri.

Așa încât bucătăreala din perioada sărbătorilor are și o altă semnificație, aceea a bucuriei de a descoperi că sunt în stare să pregătesc prăjituri gustoase, apreciate de cei din jurul meu. E o senzație nouă și care îmi dă satisfacții. Dacă până nu demult aveam impresia că nu mă pricep la mai nimic, acum sunt mulțumită că încep să învăț o meserie nouă. Și parcă îmi găsesc și eu locul și rostul în lume.

Dacă aș avea timp, de Crăciunul acesta, mi-ar plăcea să coc prima pizza din viața mea. Să umplu casa de arome delicioase de șuncă și mozzarella. Și să dăruiesc câte o felie celor dragi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Arome, mirosuri, parfumuri

V-ați gândit vreodată la importanța mirosurilor pentru noi, oamenii?
Desigur, noi nu suntem animale, nu avem simțul mirosului atât de fin precum câinii, spre exemplu, mirosurile nu sunt esențiale pentru viața noastră, și totuși...

Mă gândesc că, atunci când suntem printre mulți oameni, mereu ne facem o primă impresie în funcție de mirosul lor. Dacă miros a murdărie sau a transpirație, îi disprețuim. Îi catalogăm ca boschetari sau măcar ca nespălați ori neglijenți. Dacă miros a parfum, dar miros prea tare, spunem că sunt țoape. Dacă parfumul pare ieftin, iar este o bulină neagră pentru cel care îl poartă.

Când intrăm într-o casă străină, primul lucru pe care îl simțim este mirosul. Ne place dacă e aerisit sau dacă miroase vag a flori. Nu ne place dacă aerul este îmbâcsit sau dacă miroase a igrasie.

Dar dacă în casa străină în care am intrat miroase a mâncare? Un miros puternic de pizza ne va aminti că ne este foame. Un miros de ciocolată sau vanilie ne va da speranțe că gazda urmează să n…

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu…

Când mi-e poftă de pizza

Am citit undeva despre un studiu care arată că între creierele celor care amână tot timpul ceea ce au de făcut și ale celor care se apucă imediat de treabă există diferențe structurale. Eu, una, mă număr printre „procrastinators”, adică printre cei care își amână treburile cât de mult posibil.

Am început textul atât de savant doar pentru a vă spune că fac asta chiar și când mi-e poftă de ceva bun. Am zile în care mi se pune pata pe câte un aliment. În general este vorba despre alimente nesănătoase, desigur. Spre exemplu, într-o zi mi se pune pata pe parizer. Sunt în stare să mănânc un kilogram de parizer din cel mai scârbos, din cel mai ieftin, pe care îl găsesc la magazinul din blocul meu. Alteori mi se face o poftă incredibilă de pizza. Din care nu aș avea voie să mănânc, pentru că oricum am multe kilograme în plus și ar trebui, nu-i așa, să ronțăi doar cotoare de varză. Deci, cum spuneam, creierul meu urlă „pizza!!!”. Cel mai simpu ar fi să mă îmbrac, să cobor în stradă și să merg c…