Treceți la conținutul principal

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu sărățelele. Am căutat YouTube pe telefon și am pus „Chestnuts roasting on an open  fire”, apoi „Santa Baby” și alte cântece de sezon.

De sezonul următor, căci noi ne aflam de abia puțin după mijlocul lui noiembrie. În bucătăria caldă și mirosind apetisant s-a creat o atmosferă atât de frumoasă, încât ne bucuram ca și cum am fi petrecut adevăratul Crăciun împreună.

În seara aceea, pe mine m-a doborât din nou oboseala, iar musafirii nu au mai venit. Clătite am mâncat a doua zi dimineață. Le dusesem fetelor, din cămara mamei mele, dulceață de mentă, dulceață de ribizli și de cireșe cu lavandă. De abia au așteptat să le guste.

Dar cel mai încântate au fost de dulceața de mentă, încât au spus că mă vor vizita la vară, să învețe direct de la mama cum se prepară.
Sărățelele le-am luat cu noi în excursie. Căci a doua zi am mers pe Valea Prahovei. Ne-au prins foarte bine, mai ales celor care nu prea mâncaseră la micul dejun.

S-au purtat atât de frumos fetele, încât, odată ajunsă acasă, m-am gândit cum să le răsplătesc. Cred că, în luna decembrie, le voi trimite un pachet cu fursecuri făcute de mine, și o felicitare în care le voi scrie ca, în timp ce le gustă, să asculte „Chestnuts roasting on an open  fire”.

Așa va fi ca și cum am fi din nou împreună, în bucătărioara din Centrul Vechi al Bucureștiului, mirosind frumos a bunătăți.



recomandam

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum era să divorţez din pricina unei pizza

La începutul lunii trecute, într-o seară, soţul meu a ajuns acasă cam cu o jumătate de oră mai târziu decât de obicei. Nu era mult şi se mai întâmpla să întâzie câteva minute. De obicei, uita de el la o bârfă cu colegii  de serviciu, sau juca Solitair în birou. Alteori erau blocaje în trafic sau trebuia să facă un ocol, să cumpere una, alta pentru casă, de la supermarket.

Dar în seara aceea nu era nimic de acest gen. Am observat că avea o pată pe cămaşă, în zona pieptului, şi i-am cerut să se dezbrace. Urma să pun haine la spălat. L-am văzut că se codeşte şi imediat am intrat la idei. M-am închis în baie, cu cămaşă cu tot, şi am analizat pe îndelete pata. Părea o combinaţie de ulei şi sos de roşii. Bine că nu e ruj, m-am gândit, şi imediat am intrat la idei. Am pus maşina de spălat la treabă şi m-am întors la soţul meu.

-Vrei să mănânci ceva? Avem ardei umpluţi, i-am spus.
-Nu mi-e foame, mi-a răspuns, iar mie mi-a urcat tensiunea imediat. Ardeii umpluţi erau mâncarea lui preferată. Nu …

Fericirea e într-o felie de pizza

Ce vrei să te faci când o să fii mare?, mă întrebau toţi adulţii din viaţa mea în urmă cu nişte ani buni. Iar eu răspundeam: ginecolog, jurnalist, mamă a zece copii adoptaţi, în funcţie de perioada în care mă aflam. Dacă m-ar întreba azi, le-aş spune că aş vrea să mă fac Dumnezeu. Nu mult, doar pentru un minut, şi să dau o singură poruncă: anul să conţină mai multe luni august. Una este mult prea puţin. Şi doar ştim că luna august este luna bucuriei, când rudele şi prietenii noştri plecaţi peste mări şi ţări se întorc acasă. Din păcate, doar o dată pe an.

În perioada aceea, de abia aştepţi să se termine orele de serviciu ca să poţi să te întâlneşti cu ei. Îi convoci în centrul vechi, le arăţi terasele, le spui denumirile lor, alegeţi una şi vă aşezaţi la o masă. Comandaţi limonade şi pizza, iar unul dintre copii se supără că la terasa voastră nu se serveşte pizza Marguerita. Celălalt copil îşi comandă pizza cu multă brânză, sau, cum spune el, “quatre fromages”.

A trăit deja în Franţa j…

Vine diaspora acasă. Pizza sau mamaliga ?

August. Perioada concediilor. Diaspora se întoarce acasă. Pentru o lună, se reunesc fiica cu mame, nurori cu soacre, fii cu taţi şi gineri cu socri. Timp de o lună, aragazul din bucătărie funcţionează mai mult ca niciodată, duşul e mereu ocupat şi dormitoarele sunt supraaglomerate.

Adela a venit din Italia. Are un job acolo, la fel şi soţul ei, român şi el. Au doi copii născuţi la Milano, pe care mama Adelei, Viorica, de abia aşteaptă să-i vadă. Se înţelege greu cu ei – copiii nu prea o rup româneşte – dar se bucură să-i vadă şi le cumpără o grămadă de jucării. De care, de altfel, copiii se plictisesc mai repede decât ai crede.

În prima seară, Adela şi Viorica au stat de vorbă. Despre jobul Adelei, despre cât de bine câştigă, despre copiii care au răcit de trei ori anul ăsta, despre munca grea a soţului, despre medicamentele scumpe din România, despre mărirea pensiilor, despre cumpărăturile care sunt mai scumpe anul ăsta decât în toamnă, despre bulionul pus pe iarnă şi despre toţi vecin…