Treceți la conținutul principal

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu sărățelele. Am căutat YouTube pe telefon și am pus „Chestnuts roasting on an open  fire”, apoi „Santa Baby” și alte cântece de sezon.

De sezonul următor, căci noi ne aflam de abia puțin după mijlocul lui noiembrie. În bucătăria caldă și mirosind apetisant s-a creat o atmosferă atât de frumoasă, încât ne bucuram ca și cum am fi petrecut adevăratul Crăciun împreună.

În seara aceea, pe mine m-a doborât din nou oboseala, iar musafirii nu au mai venit. Clătite am mâncat a doua zi dimineață. Le dusesem fetelor, din cămara mamei mele, dulceață de mentă, dulceață de ribizli și de cireșe cu lavandă. De abia au așteptat să le guste.

Dar cel mai încântate au fost de dulceața de mentă, încât au spus că mă vor vizita la vară, să învețe direct de la mama cum se prepară.
Sărățelele le-am luat cu noi în excursie. Căci a doua zi am mers pe Valea Prahovei. Ne-au prins foarte bine, mai ales celor care nu prea mâncaseră la micul dejun.

S-au purtat atât de frumos fetele, încât, odată ajunsă acasă, m-am gândit cum să le răsplătesc. Cred că, în luna decembrie, le voi trimite un pachet cu fursecuri făcute de mine, și o felicitare în care le voi scrie ca, în timp ce le gustă, să asculte „Chestnuts roasting on an open  fire”.

Așa va fi ca și cum am fi din nou împreună, în bucătărioara din Centrul Vechi al Bucureștiului, mirosind frumos a bunătăți.



recomandam

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În  fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame. Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală. Pentru mine, gătitul

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top. E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate. Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe. Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza. De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc! Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca

Ketchup-ul, sosul favorit al lui Jane Austen

“Îl avem cu toţii pe masă. O pastă roşie, mai degrabă lichidă, închisă într-un recipient din plastic. Nu ne-am putea închipui că, iniţial, ketchup-ul nu a avut nicio legătură cu pătlăgelele roşii, principalul ingredient, şi nici cu Italia, patria pastelor... Ketchup-ul, susţin istoricii, vine de la cuvântul chinezesc „koe-chiap” sau „ke-tsiap”, care se traduce prin saramură de peşte sau peşte fermentat. La origine, sosul semăna mai mult cu cel de soia pe care îl cunoaştem astăzi sau cu sosul Worcestershire, bazat pe saramura de peşte, ierburi şi condimente…” Continuarea articolului, aici: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ketchup-ul-sosul-favorit-al-lui-jane-austen