Treceți la conținutul principal

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu sărățelele. Am căutat YouTube pe telefon și am pus „Chestnuts roasting on an open  fire”, apoi „Santa Baby” și alte cântece de sezon.

De sezonul următor, căci noi ne aflam de abia puțin după mijlocul lui noiembrie. În bucătăria caldă și mirosind apetisant s-a creat o atmosferă atât de frumoasă, încât ne bucuram ca și cum am fi petrecut adevăratul Crăciun împreună.

În seara aceea, pe mine m-a doborât din nou oboseala, iar musafirii nu au mai venit. Clătite am mâncat a doua zi dimineață. Le dusesem fetelor, din cămara mamei mele, dulceață de mentă, dulceață de ribizli și de cireșe cu lavandă. De abia au așteptat să le guste.

Dar cel mai încântate au fost de dulceața de mentă, încât au spus că mă vor vizita la vară, să învețe direct de la mama cum se prepară.
Sărățelele le-am luat cu noi în excursie. Căci a doua zi am mers pe Valea Prahovei. Ne-au prins foarte bine, mai ales celor care nu prea mâncaseră la micul dejun.

S-au purtat atât de frumos fetele, încât, odată ajunsă acasă, m-am gândit cum să le răsplătesc. Cred că, în luna decembrie, le voi trimite un pachet cu fursecuri făcute de mine, și o felicitare în care le voi scrie ca, în timp ce le gustă, să asculte „Chestnuts roasting on an open  fire”.

Așa va fi ca și cum am fi din nou împreună, în bucătărioara din Centrul Vechi al Bucureștiului, mirosind frumos a bunătăți.



recomandam

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Arome, mirosuri, parfumuri

V-ați gândit vreodată la importanța mirosurilor pentru noi, oamenii?
Desigur, noi nu suntem animale, nu avem simțul mirosului atât de fin precum câinii, spre exemplu, mirosurile nu sunt esențiale pentru viața noastră, și totuși...

Mă gândesc că, atunci când suntem printre mulți oameni, mereu ne facem o primă impresie în funcție de mirosul lor. Dacă miros a murdărie sau a transpirație, îi disprețuim. Îi catalogăm ca boschetari sau măcar ca nespălați ori neglijenți. Dacă miros a parfum, dar miros prea tare, spunem că sunt țoape. Dacă parfumul pare ieftin, iar este o bulină neagră pentru cel care îl poartă.

Când intrăm într-o casă străină, primul lucru pe care îl simțim este mirosul. Ne place dacă e aerisit sau dacă miroase vag a flori. Nu ne place dacă aerul este îmbâcsit sau dacă miroase a igrasie.

Dar dacă în casa străină în care am intrat miroase a mâncare? Un miros puternic de pizza ne va aminti că ne este foame. Un miros de ciocolată sau vanilie ne va da speranțe că gazda urmează să n…

Când mi-e poftă de pizza

Am citit undeva despre un studiu care arată că între creierele celor care amână tot timpul ceea ce au de făcut și ale celor care se apucă imediat de treabă există diferențe structurale. Eu, una, mă număr printre „procrastinators”, adică printre cei care își amână treburile cât de mult posibil.

Am început textul atât de savant doar pentru a vă spune că fac asta chiar și când mi-e poftă de ceva bun. Am zile în care mi se pune pata pe câte un aliment. În general este vorba despre alimente nesănătoase, desigur. Spre exemplu, într-o zi mi se pune pata pe parizer. Sunt în stare să mănânc un kilogram de parizer din cel mai scârbos, din cel mai ieftin, pe care îl găsesc la magazinul din blocul meu. Alteori mi se face o poftă incredibilă de pizza. Din care nu aș avea voie să mănânc, pentru că oricum am multe kilograme în plus și ar trebui, nu-i așa, să ronțăi doar cotoare de varză. Deci, cum spuneam, creierul meu urlă „pizza!!!”. Cel mai simpu ar fi să mă îmbrac, să cobor în stradă și să merg c…

Condimente pentru pizza: 8 idei delicioase

Pizza se naște ca o mâncare  din popor din cauza simplității materiilor prime folosite atât pentru a face aluatul, cat si pentru a combina condimentele care poate satisface si atrage chiar și regii. De-a lungul timpului, această mâncare a fost adesea văzută ca o mâncare aproape improvizată, plasată în fundal în comparație cu alte feluri de mâncare fină de gastronomie națională; acum însă pizza  poartă  haine noi, se potrivește chiar printre preferintele gurmanzilor.

Pizza este perfectă atunci când este îmbogățită de condimente simple, dar este, de asemenea, capabilă să uimească ca un vehicul versatil de excelență gastronomică. Există, totuși, unele toppinguri  care sunt adevărate pietre de temelie, clasice, atemporale sau un mariaj al gusturilor.

Pentru o Pizza Margherita autentică - roșii decojite, ulei de măsline extra virgin, mozzarela din lapte de vacă numită fiordilatte, busuioc: sunt ABC-ul  pentru o margherita de calitate. Regina pizzelor își găsește punctul forte în simplita…