Treceți la conținutul principal

Feerie de iarnă cu miros de pizza

Afară ninge cu fulgi mari. Dar ce spun, parcă sunt bulgări care cad cu viteză în capetele oamenilor. În
 fața ferestrei, în intersecție, s-a blocat o mașină. O alta vrea să o depășească și se împotmolește și ea. Nu se mai deosebește drumul de trotuar. Prăpădul alb e la apogeu.  Înăuntru, în casă, încă am bradul împodobit. Luminițele strălucesc în culori și parcă văd felii de pizza agățate de crengi. Închid ochii și îi deschid iar. Feliile triunghiulare sunt tot acolo, văd chiar și sosul cum se scurge pe parchet. E clar, mi-e foame.

Centrala merge de câteva ore, dar tot mi-e frig. Mi-am pus o bască în cap, să mă încălzesc, dar fără rezultat. Ultima soluție e să pornesc cuptorul. De abia aștept momentul când bucătăria se va umple iar de arome. Recunosc, e și un mod de a-mi teroriza vecinii, care, podidiți de mirosurile din bucătăria mea, mă întreabă uneori ce am mai gătit. Și îmi mărturisesc că salivează abundent atunci când pe mine mă apucă cheful de bucătăreală.

Pentru mine, gătitul e un ritual. Nu o pot face fără un fundal sonor adecvat. Apoi îmi pun șorțul. Am șorțuri diferite, pentru stări de spirit diferite. De obicei, în momentul acesta, știu deja ce vreau să gătesc. Adică știu în detaliu. Astăzi va fi pizza.

Dar nu orice pizza, ci una cu șuncă, mozzarella, ciuperci și porumb. Asta am în casă, dar recunosc că sunt și unele dintre ingredientele mele preferate.
În general, îmi place ca mai întâi să pregătesc tot ce am nevoie.

Tăi șunca cubulețe, rad mozzarella, curăț și tai ciupercile, scurg porumbul din conservă. Pregătesc toate ingredientele necesare pentru blat, astfel încât atunci când mă voi apuca efectiv de lucru să nu mai fie nevoie să mă întrerup.

Mă relaxează atât de mult toate astea, încât încă nu mi-am dat seama dacă îmi place mai mult să gătesc, sau să mănânc ceea ce am gătit. Sunt o gurmandă, dar apreciez mâncarea de calitate, nu neapărat în cantități mari.

Gătitul este în mare parte o muncă de creație, și poate de aceea este atât de fascinant. Chiar dacă gătești după rețetă, contribuția ta e semnificativă. Și asta se vede dacă compari același fel de mâncare gătit în momente diferite. Dacă ajungi să stăpânești cât de cât arta gătitului și îți permiți să te abați de la rețetă, atunci începe aventura.

Pizza e gata. O introduc în cuptor, reglez flacăra și aștept. Atmosfera e din ce în ce mai plăcută. Îmi scot basca și mă relaxez. În bucătărie miroase frumos.
Afară, pe geam, se văd cele două mașini blocate în intersecție. Ninge cu oameni de zăpadă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De Crăciun mâncăm pizza

O parte importantă a tradițiilor de Crăciun sunt cele culinare. Mesele se umplu cu sarmale, friptură de porc, șnițele, salată boeuf și cozonaci.
Însă în fiecare familie există tradiții proprii, și se lasă și puțin loc pentru mici experimente. Mai ales în familiile unde sunt copii, e important să se gătească și feluri care să le placă acestora, altfel există riscul ca ei să se îndoape cu cozonac și să nu mai mănânce mâncare „adevărată”.

Eu vă propun ca de Crăciun să încercați... pizza. Pizza de sărbătoare, cu cârnați (dacă vă plac) sau cu alte ingrediente pe care le încercați mai rar, cum ar fi somonul sau ananasul. Copiilor cu siguranță le va plăcea o pizza cu cât mai puține ingrediente. Puteți pregăti mini-pizza, decupând blaturile la mărimea unei palme (puteți face asta folosind un pahar), pe care apoi să le așezați pe un platou și pe care să le serviți ca aperitiv.

Pentru a le da o satisfacție celor mici, va trebui să vă puneți imaginația la lucru. Din aluatul pentru blat veți putea…

Centrul Vechi, sărățele și Crăciun în avans

Zilele trecute am fost la București, cu treburi. M-am cazat acasă la două prietene, undeva în Centrul Vechi. Sâmbătă, în jurul prânzului, am vizitat târgul de carte, apoi, pe un frig de crăpau oasele, ne-am întors acasă. Am intrat doar la un Mega și am cumpărat două sticle de vin rose. Urma să avem musafiri în seara aceea.

Odată ajunse acasă, am luat prânzul, iar apoi eu m-am culcat puțin. Mă chinuia o răceală și aveam o permanentă stare de somnolență.

Am dormit mai mult decât îmi planificasem. Când m-am trezit, m-am dus în bucătărie. Mirosea bestial a aluat copt. Fetele erau ocupate: făceau sărățele și clătite. Maria decupa din aluat inimioare, ursuleți, omuleți și steluțe, le dădea cu sare și apoi presăra chimen. Kira pregătea aluatul pentru clătite, în timp ce cânta „Chestnuts roasting on an open  fire”. O frumoasă colindă americană.

M-am oferit să le ajut, dar m-au refuzat categoric. M-au trimis la masă și mi-au spus să deschid sticla de vin. Vinul era ușor, demisec și mergea bine cu…