Treceți la conținutul principal

Vara, la terasă

A venit vara. Terasele sunt pline. Când se lasă seara, se aud clinchete. De halbe, de furculițe lovite de farfurii. Berea și pizza sunt în top.

E drept, sunt și câteva dudui care preferă salata. Numai că salata nu merge cu bere. Așa că beau apă plată cu lămâie. Un meniu potrivit pentru doamnele și domnișoarele obsedate de numărul de calorii îngurgitate.

Pentru oamenii de gașcă, însă, există un alt meniu. Pizza și bere, cum spuneam. Bine, mai sunt și cei care cer platourile acelea imense cu cărnuri. Mici, bacon, cârnați, chestii. Nu spun, merg și acelea cu bere. Sunt okeiuțe.

Dar pizza rămâne prima în topul preferințelor. Pizza place tuturor. De la copii la bătrâni. Femei și bărbați. „Carnivori” și vegetarieni. Toți salivează când aud de pizza.
De altfel, nimeni nu spune „mergem la o salată”. Nici măcar „mergem la un cârnat”. Dar toată lumea a spus cel puțin o dată în viață „mergem la pizza”. E atât de firesc!
Pizza merge atunci când ieși cu familia. Dar și atunci când ieși cu gașca de prieteni. Sau când sărbătorești un succes cu colegii de serviciu. Pizza e OK oricând. Ea se adaptează fiecărei situații. E clasică și cool în același timp.

De aceea, când treci pe lângă o terasă, într-o seară de vară, s-ar putea să auzi sunete ciudate. Nu clinchete, așa cum te-ai aștepta. Ci măsele mestecând. Guri plescăind. Stomacuri, mă scuzați, râgâind. (Dar asta, desigur, doar dacă domnul și doamna sunt căsătoriți de mult timp. Sau dacă domnul a lăsat-o pe doamna acasă, căci copilul se culcă devreme).

Firește, totul este natural. Pizza conține doar ingrediente naturale, de la ruccola culeasă din spatele casei, la ciupercile aduse din pădure. De la salamul preparat din porcul din cocina noastră, la roșiile culese din grădină. Glumesc, evident. Dar sunetele, sunetele sunt cu adevărat naturale. La fel și aromele. De bacon, de gorgonzola, de mozzarela.

Nimic nu se compară cu o seară de vară la terasă. Luna plină strălucește aproape de pământ. Stelele se reflectă în cuțitele de masă. O muzică romantică se aude în surdină. E răcoare, dar ne-am acoperit cu păturicile pe care ni le oferă restaurantul. Berea rece alunecă pe gât fără probleme. Am uitat de serviciu, de stres, de certuri, de bani. Parcă am căzut din timp.

A fost nevoie de atât de puțin pentru asta! De o pizza bună și de câteva halbe de bere. De oameni dragi alături. De seara asta ne vom aminti mereu. La iarnă, tremurând, ne vom gândi la ea. Și vom ști atunci că merită așteptarea.

Iar apoi pentru un desert MaiDulce, cofetaria Mai Dulce e la un click distanta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum era să divorţez din pricina unei pizza

La începutul lunii trecute, într-o seară, soţul meu a ajuns acasă cam cu o jumătate de oră mai târziu decât de obicei. Nu era mult şi se mai întâmpla să întâzie câteva minute. De obicei, uita de el la o bârfă cu colegii  de serviciu, sau juca Solitair în birou. Alteori erau blocaje în trafic sau trebuia să facă un ocol, să cumpere una, alta pentru casă, de la supermarket.

Dar în seara aceea nu era nimic de acest gen. Am observat că avea o pată pe cămaşă, în zona pieptului, şi i-am cerut să se dezbrace. Urma să pun haine la spălat. L-am văzut că se codeşte şi imediat am intrat la idei. M-am închis în baie, cu cămaşă cu tot, şi am analizat pe îndelete pata. Părea o combinaţie de ulei şi sos de roşii. Bine că nu e ruj, m-am gândit, şi imediat am intrat la idei. Am pus maşina de spălat la treabă şi m-am întors la soţul meu.

-Vrei să mănânci ceva? Avem ardei umpluţi, i-am spus.
-Nu mi-e foame, mi-a răspuns, iar mie mi-a urcat tensiunea imediat. Ardeii umpluţi erau mâncarea lui preferată. Nu …

Sâmbătă cu pizza

Sâmbătă am avut o nesperată zi liberă, aşa că mi-am spus să îmi fac de cap. M-am trezit târziu, deşi aveam de scris, şi pe la 12 am ieşit prin cartier, deşi îmi spusesem că nu voi ieşi din casă în ziua aceea.
Mi-am cumpărat nişte beri de la magazinul din colţ, apoi am mers la pizzeria despre care unele voci spun că ar fi cea mai bună din oraş. Acolo servea o singură domnişoară şi se vedea că de abia face faţă comenzilor. I-am spus că vreau o pizza pentru acasă.
Am consultat meniul şi iniţial am vrut să mă opresc la Pizza Primavera. Într-adevăr, era o vreme de primăvară, deşi era octombrie, cu soare şi păsări cântând, chiar dacă la magazinul din colţ au apărut primele mandarine, care convieţuiau paşnic cu nişte castane de import. Până la urmă, însă, am optat pentru Pizza Capriciosa, pentru că şi eu, în ultima vreme, m-am dovedit a fi capricioasă.
Domnişoara nu m-a întrebat dacă vreau ketchup, iar eu am uitat să precizez, fapt pe care aveam să îl regret mai târziu. Mi s-a spus că pizza …

De Crăciun mâncăm pizza

O parte importantă a tradițiilor de Crăciun sunt cele culinare. Mesele se umplu cu sarmale, friptură de porc, șnițele, salată boeuf și cozonaci.
Însă în fiecare familie există tradiții proprii, și se lasă și puțin loc pentru mici experimente. Mai ales în familiile unde sunt copii, e important să se gătească și feluri care să le placă acestora, altfel există riscul ca ei să se îndoape cu cozonac și să nu mai mănânce mâncare „adevărată”.

Eu vă propun ca de Crăciun să încercați... pizza. Pizza de sărbătoare, cu cârnați (dacă vă plac) sau cu alte ingrediente pe care le încercați mai rar, cum ar fi somonul sau ananasul. Copiilor cu siguranță le va plăcea o pizza cu cât mai puține ingrediente. Puteți pregăti mini-pizza, decupând blaturile la mărimea unei palme (puteți face asta folosind un pahar), pe care apoi să le așezați pe un platou și pe care să le serviți ca aperitiv.

Pentru a le da o satisfacție celor mici, va trebui să vă puneți imaginația la lucru. Din aluatul pentru blat veți putea…